Filmul Okja, în care joacă Tilda Swinton și Jake Gyllenhaal, a fost fluierat de mai multe persoane. Inițial, criticii aflați în sală au crezut că reacția este în urma polemicii declanșate de Netflix. A ieșit, însă, la iveală că filmul era de fapt proiectat în formatul greșit. Astfel, proiecția filmului a fost oprită timp de câteva minute, inițial, fără nicio explocație.

“S-a strigat din zona locurilor aflat emai în spate că formatul este greșit, așa că au reluat proiecția după aproximativ zece minute. A doua oară, mai mulți oameni au fluierat din nou la apariția logo-ului Netflix. Au fost însă și aplauze încântate la final”, a relatat un jurnalist BBC aflat în sală.

Organizatorii Festivalului de Film de la Cannes au anunțat ulterior că a fost vorba despre o eroare tehnică și că își prezintă scuzele regizorului, echipei sale, precum și spectatorilor.

Platforma online Netflix a provocat o adevărat dezbatere, având în vedere că două filme care se află în competiția pentru Palme dOr nu vor fi proiectate în cinematografele franceze. Acest lucru a provocat indignizare și a forțat organizatorii festivalului să adopte o poziție oficială.

Astfel, de anul viitor, vor fi selectate doar filme ai căror realizatori îşi iau angajamentul să le distribuie în cinematografele din Franţa. Subiectul a fost abordat și de președintele juriului Pedro Almodovar, care a fost de acord cu noua politică a Festivalului.

”Ar fi un paradox enorm ca un film premiat cu Palme dOr sau cu orice alt premiu să nu poată fi văzut în sălile de cinema”, a spus președintele juriului Pedro Almodovar, făcând apel la platformele de streaming ”să accepte regulile jocului”.

De cealaltă parte, actorul Will Smith, prezent la conferinţă alături de alţi membri ai juriului, printre care actriţa Jessica Chastain şi regizorul sud-coreean Park Chan-wook, a afirmat: ”(Copiii mei, n.r.) merg de două ori pe săptămâna la cinema şi urmăresc Netflix. Este o fină graniţă între a merge la cinematograf şi a urmări ce urmăresc ei pe Netflix acasă”.

Festivalul de Film de la Cannes a început pe 17 mai, în deschidere fiind proiectat filmul ”Les Fantomes dIsmael”. Marii câștigători ai festivalului vor fi anunțați pe 28 mai.

În total, șaizeci de filme din 36 de ţări au fost incluse în culisele selecţiei naţionale, iar 19 lungmetraje se află în competiţia pentru Palme dOr.

Timp de 11 zile, atenția se va îndrepta astfel către sudul Franței, unde au început deja să-și facă apariția vedete internaționale. Totodată, prima zi a adus și primul scandal din cadrul festivalului.

În plus, ținutele extravagante de pe covorul roșu nu au lipsit. Bella Hadid chiar și-a arătat lenjeria intimă, atunci când a făcut câțiva pași. În plus, în timpul ceremoniei de deschidere, Monica Bellucci a reușit să atragă atenția cu … un sărut pasional, oferit chiar pe scenă.

Citește și:

 
 

Urmărește-ne pe Google News