Medicul Adrian Marinescu a spus că soluția spitalului pentru încălzirea pacienților a fost „mai multe pături și pilote”.
Situația a revenit la normal în timpul nopții, a confirmat și purtătorul de cuvânt Cristian Apostolescu. „În afară de frig, n-a fost nicio situație deosebită”, a glumit amar Apostolescu, care a precizat că, în saloanele unde funcționau aparate de aer condiționat, acestea au fost deschise pe căldură.
Încălzire cu pături, pilote și aparatele de aer condiționat date pe modul cald
Și Remus Mihalcea, managerul de la „Colentina”, a transmis că situația a revenit la normal sâmbătă, în jurul orei 0.45: „Fusesem anunțați de lucrări cu zi înainte, noi și «Balșul» suntem pe aceeași magistrală. Am luat toate măsurile și am folosit aparatele de aer condiționat pe modulul cald în saloane pentru pacienți. Nu am avut probleme speciale. Căldura a venit la miezul nopții, a durat cam 45 de minute până s-a încălzit tot sistemul”.
Potrivit lui Mihalcea, au mai fost probleme, dar nu atât de lungi, dar orice avarie de acest tip nu este benefică pentru nimeni.
Vineri, după ce a aflat de situația celor două unități medicale, Raed Arafat a spus că singura soluție pe termen lung este instalarea centralelor termice: „E o situație imprevizibilă, trebuie să găsești soluții, care sunt doar temporare. De lungă durată este să aibă centrale proprii”.
Compania Municipală Termoenergetica București a anunțat vineri că alimentarea cu agent termic a Spitalelor Matei Balș și Colentina este afectată de lucrările de remediere a unei avarii la rețeaua primară DN 700, în zona Ștefan cel Mare din sectorul 2 al Capitalei.