Procedura accelerată pentru toate legile PSD. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, luni, cererea de reexaminare a lui Klaus Iohannis referitoare la Statutul Consiliului Superior al Magistraturii. Opoziția a încercat să amâne votul, însă fără succes. Nici amendamentele USR nu au fost aprobate.

Raportul comisiei juridice va fi dezbătut și votat într-o ședință a Camerei Deputaților demarți, convocată din scurt. În general, ziua de marți este destinată activităților în comisiile de specialitate, fără ședință de plen.

Procedura este una accelerată, având în vedere că președintele Klaus Iohannis a retrimis legea în Parlament săptămâna trecută. În acest caz, Senatul este decizional.

Pensii speciale pentru aleșii locali


Tot în ședința de marți, deputații trebuie să dezbată și să voteze și Codul Administrativ, care include mai multe modificări controversate.

Senatul a adoptat deja acest Cod, în 11 iunie, în calitate de primă Cameră sesizată, astfel că deputații au votul decisiv.

Printre cele 600 de amendamente, sunt și câteva criticate în spațiul public. În primul rând, aleşii locali – primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene – vor primi o pensie specială, după modelul parlamentarilor. Nu vor primi indemnizația de vârstă cei care au fost aleși înainte de 1992 și nici cei condamnați definitiv pentru fapte de corupție. Pensia specială va fi în cuantum de 0,4% din indemnizația brută lunară aflată în plată.

O altă modificare controversată face referire la majoritatea cu care vor fi luate deciziile din Consiliile locale. Dacă până acum era necesară o majoritate absolută, de două treimi, de acum va fi suficientă majoritatea simplă, de jumătate plus unu. Iar această regulă va fi valabilă și pentru transferul patrimoniului Consiliului local, o măsură de care ar putea beneficia direct Gabriela Firea.

Aleșii locali vor avea dreptulsă aibă afaceri pe persoană fizică autorizată, fără a mai fi incompatibili. O modificare similară a fost adoptată și pentru parlamentari.

 
 

Urmărește-ne pe Google News