„Am discutat și am hotărât împreună cu omologul meu de la Camera Deputaților, Liviu Dragnea, să propunem această inițiativă legislativă ca un gest de respect fața de rolul pe care Casa Regală a României l-a avut în decursul istoriei. Vă rog, stimați colegi, să fiți de acord cu derularea acestui proiect în procedura de urgență”, a spus luni Tăriceanu în plen.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au depus o iniţiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României. Propunerea legislativă prevede recunoaşterea acesteia ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. În plus, legea propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat.

Potrivit proiectului, prevederile ”vor asigura cadrul pentru o implicare şi mai intensă a Casei Regale în cadrul societăţii româneşti” fiind „nevoie, mai mult decât oricând, de o instituţie deasupra politicii partinice, în care românii să vadă un reper de echilibru şi continuitate”.

„Casa Regală a României este o instituţie istorică, păstrătoare a tradiţiilor naţionale şi a valorilor statului român. Timp de aproape 100 de ani, Casa Regală a României a asigurat echilibrul politic în România, a contribuit decisiv la formarea României Mari şi la modernizarea statului român. După al Doilea Război Mondial, instaurarea unui regim totalitar în România a fost realizată printr-o veritabilă lovitură de stat care i-a forţat să plece în exil pe Majestatea sa Regele Mihai şi pe membrii Casei Regale. Timp de aproape 50 de ani, regimul comunist a făcut tot ce i-a stat în puteri să îi facă uitaţi, dar nu a reuşit, după cum o arată ataşamentul românilor faţă de Casa Regală. După 1989, s-a început procesul de a reda Casei Regale rolul pe care îl merită şi de care România are nevoie. În pofida unor paşi importanţi, în prezent Casa Regală a României nu are personalitatea juridică de sine stătătoare, ceea ce produce inconveniente, nu numai sieşi, ci şi instituţiilor publice cu care intră în parteneriat, probleme care adresate de acest proiect de lege”, au transmis cei doi președinți ai Parlamentului.

Mizele curtării lui Nicușor Dan. Pleiadă de prezidențiabili care bagă capul în poză – Analiză
Recomandări
Mizele curtării lui Nicușor Dan. Pleiadă de prezidențiabili care bagă capul în poză – Analiză

În opinia iniţiatorilor, propunerea legislativă reflectă „recunoaşterea modului exemplar în care Majestatea Sa şi-a făcut datoria faţă de România”.


Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Ce nu ai voie să faci și ce se întâmplă dacă încalci tradiția

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
Știrileprotv.ro
Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
Care ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Văru’ Săndel, dezvăluire tulburătoare: “Ceilalți au zis că glumește”
FANATIK.RO
Care ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Văru’ Săndel, dezvăluire tulburătoare: “Ceilalți au zis că glumește”
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cod galben de vreme severă în 14 judeţe. Zonele unde sunt așteptate ploi, lapoviţă şi ninsori. Ceaţă densă pe mai multe drumuri din ţară
Observatornews.ro
Cod galben de vreme severă în 14 judeţe. Zonele unde sunt așteptate ploi, lapoviţă şi ninsori. Ceaţă densă pe mai multe drumuri din ţară
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI