SUA, Uniunea Europeană, Marea Britanie, Australia și numeroase ONG-uri de apărare a drepturilor omului au denunțat sentințele, văzând în ele o dovadă a erodării libertăților politice în Hong Kong de la reinstaurarea dominației chineze, transmite AFP, potrivit Le Monde.

Acuzați și condamnați pentru „subversiune”

Toți cei 45 de activiști îngrămădiți în boxa acuzaților au fost declarați vinovați de „subversiune” pentru că au organizat alegeri primare neoficiale ale opoziției pe 11-12 iulie 2020, înainte de alegerile legislative, cu scopul de a o obliga pe Carrie Lam, liderul pro-Beijing la acea vreme în Hong Kong, să își dea demisia.

Avocatul Benny Tai, considerat „creierul” acestei strategii, a primit zece ani de închisoare, cea mai aspră condamnare decisă până în prezent în baza legii privind „securitatea națională” din 2020, promulgată la un an după manifestațiile masive prodemocrație desfășurate în această așa-zisă regiune administrativă specială (RAS) a Republicii Populare Chineze.

Patruzeci și șapte de activiști politici au fost arestați inițial și puși sub acuzare apoi, în 2021, în acest dosar de „subversiune”. Dintre aceștia, 31 au pledat „vinovat”. Dintre cei 31, 16 au fost judecați anul trecut într-un proces care a durat 118 zile; 14 fiind condamnați și doi achitați.

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Judecătorii au susținut că aceștia au creat riscul provocării unei „crize constituționale”. În total, 45 de acuzați au fost declarați vinovați, marți, de „conspirație pentru subminarea puterii statului” și condamnați la pedepse cuprinse între patru ani și două luni și până la zece ani de închisoare.

Un proces-spectacol

În zorii zilei de marți, peste 200 de oameni s-au adunat în fața tribunalului pentru a asista la pronunțarea verdictului. „Vreau să văd cum Hong Kongul se transformă în China continentală”, a declarat pentru AFP un informatician chinez care s-a prezentat drept „Eric”.

Proces în masă organizat în Hong Kong: zeci de activiști prodemocrație au fost condamnați la închisoare în baza unei legi impuse de China
Oameni veniți pentru a asista la procesul activiștilor prodemocrație din Hong Kong Foto: Profimedia

Cei 45 de acuzați au fost înghesuiți într-o boxă, de unde salutau uneori publicul. Unii dintre ei au petrecut deja peste 1.300 de zile în închisoare.

În sala de judecată, umplută până la limita capacității, fostul lider al studenților Joshua Wong a strigat înainte de a fi luat de forțele de ordine: „Iubesc Hong Kongul, la revedere!”.

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
Recomandări
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Politicienii Au Nok-hin, Andrew Chiu, Ben Chung și activistul local cu cetățenie australiană Kong Gordon Ng, desemnați drept „capetele” organizării alegerilor primare neoficiale, au fost condamnați la pedepse cuprinse între patru ani și două luni și până la 7 ani și 3 luni de închisoare.

Mama unui condamnat, dusă în duba poliției

Australia s-a declarat „grav îngrijorată” de aceste sentințe, mai ales de cea pronunțată împotriva lui Gordon Ng. A doua cea mai aspră pedeapsă, de șapte ani și nouă luni de închisoare, a fost anunțată împotriva tânărului activist Owen Chow. Instanța de judecată a decis că acesta „a jucat un rol mai activ în sistem decât ceilalți inculpați”.

Leung Kwok-hung, în vârstă de 68 de ani, cofondatorul ultimului partid de opoziție din Hong Kong, Liga Social-Democraților (LSD), a fost condamnat la șase ani și nouă luni de închisoare.

După proces, mama adoptivă a lui Hendrick Lui, unul dintre activiștii condamnați, a desfășurat o pancartă pe care se putea citi: „Cei corecți vor trăi, cei răi vor pieri”. Femeia a fost dusă apoi într-o dubă de poliție.

Proces în masă organizat în Hong Kong: zeci de activiști prodemocrație au fost condamnați la închisoare în baza unei legi impuse de China
Elsa Wu, mama adoptivă a activistului Hendrick Lui, urcată în duba poliției, în fața tribunalului din Hong Kong Foto: Profimedia
Elena Lasconi, reproșuri și condiții pentru PSD după ce Marcel Ciolacu a anunțat ieșirea din negocierile pentru Guvern: „Mint în continuare”
Recomandări
Elena Lasconi, reproșuri și condiții pentru PSD după ce Marcel Ciolacu a anunțat ieșirea din negocierile pentru Guvern: „Mint în continuare”

Autoritățile chineze și cele loiale lor în Hong Kong spun că legea privind „securitatea națională” a ajutat la restabilirea ordinii în urma protestelor din 2019, în condițiile în care mulți o consideră drept un instrument de reprimare.

Critici pe plan internațional

SUA au „condamnat cu tărie” sentințele pronunțate marți împotriva unor oameni care au desfășurat o „activitate politică normală, protejată de legea fundamentală a Hong Kongului”.

Guvernul britanic a acuzat autoritățile chineze că folosesc legea „securității naționale” pentru a „criminaliza opoziția politică”, în timp ce Uniunea Europeană a deplâns o „lovitură fără precedent” adusă libertăților fundamentale din Hong Kong.

„Democrația nu este o crimă”, a reacționat purtătorul de cuvânt al președinției taiwaneze.

„Pedepsele dure de astăzi reflectă rapiditatea cu care libertățile civice și independența judiciară s-au prăbușit în ultimii patru ani în Hong Kong”, a declarat Maya Wang, directoare pentru China la Human Rights Watch.

Anna Kwok, directoarea executivă a Consiliului pentru Democrație din Hong Kong, cu sediul la Washington, a condamnat „un atac asupra esenței Hong Kongului, care aspiră la libertate, democrație și dreptul la exprimare politică”.

China, hotărâtă să nu permită democrația

Însă purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, a susținut că criticile venite din țările occidentale la adresa procesului „profanează și încalcă” statul de drept.

Ministrul Securității din Hong Kong, Chris Tang, a subliniat, la rândul său, că sentințele „reflectă gravitatea infracțiunii” comise de activiști și „demonstrează că infracțiunile care pun în pericol securitatea națională trebuie pedepsite aspru”.

În pofida avertismentelor, 610.000 de persoane au votat la alegerile primare neoficiale organizate în iulie 2020, adică aproape o treime din electorat.

Autoritățile au renunțat în cele din urmă la organizarea alegerilor pentru adunarea locală, iar regimul de la Beijing a stabilit un control strict asupra selectării oficialilor din Hong Kong.

Într-un alt caz major, mogulul mass-media și activistul prodemocrație Jimmy Lai, în vârstă de 76 de ani, urmează să depună mărturie miercuri în procesul său de „securitate națională”, pentru prima dată în aproape patru ani de când se află după gratii.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI