UPDATE ora 18.50. Judecătorul a dat verdictul în cazul lui Damien Tarel, bărbatul care l-a lovit cu palma peste față pe președintele Franței, Emmanuel Macron. Tarel a fost condamnat la 18 luni de închisoare, din care 14 cu suspendare. Prin urmare, va sta patru luni după gratii.
Parchetul din Valence ceruse o pedeapsă de 18 luni de detenţie împotriva lui Damien Tarel, pentru „violenţe voluntare contra unei persoane depozitare a autorităţii publice”.
Această palmă, „complet inadmisibilă”, este un „act de violenţă deliberată”, a arătat procurorul în instanţă.
Damien Tarel, în vârstă de 28 de ani, a recunoscut că l-a lovit pe preşedintele Macron, dar a precizat anchetatorilor că gestul nu a fost premeditat, susţine procurorul Alex Perrin.
„El a susținut că a acționat din impuls și fără să se gândească, pentru a-și exprima nemulțumirea”, a adăugat procurorul Perrin.
De asemenea, bărbatul a declarat în timpul interogatoriului că a susţinut mişcarea de protest a „vestelor galbene”.
În același timp cu Tarel a mai fost arestat un bărbat. Poliția a găsit arme, o copie a manifestului autobiografic al lui Adolf Hitler, Mein Kampf, și un steag roșu comunist în casa acestuia din urmă.
Procurorul a spus că Tarel nu face parte din niciun grup politic sau militant.
Cel de-al doilea bărbat nu se va confrunta cu nicio acuzație în acest incident, dar va fi urmărit penal pentru deținerea ilegală de arme.
Preşedintele Macron a descris atacul ca pe un incident izolat și a precizat că violența și ura reprezintă o amenințare la adresa democrației.
Foto: Hepta