Momentul a fost marcat de o rugăciune rostită la ora 14.00 la Biserica Franceză ”Sacre Coeur” (str. Cpt. Demetriade nr. 3, lângă Statuia Aviatorilor). ÎPS Ioan Robu binecuvântat ramurile pe care cei prezenți le-au purtat în mână pe străzile Capitalei.
Apoi, credincioșii au parcurs în procesiune traseul: B-dul Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Str. G-ral Berthelot, până la Catedrala romano-catolică Sf. Iosif (str. G-ral Berthelot, nr. 19).
Tinerii au purtat, în fruntea procesiunii „Crucea Zilei Mondiale a Tineretului”. La sfârșitul procesiunii, în jurul orei, în Catedrala Sf. Iosif a fost celebrată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, prezidată de Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu.
Ziua Mondială a Tineretului, celebrată în Duminica Floriilor
În Duminica Floriilor, Biserica Catolică celebrează şi Ziua Mondială a Tineretului (ZMT), ajunsă în acest an la cea de a XXXIII-a ediţie. Pentru credincioşii romano-catolici, participarea la procesiunea şi la Sfânta Liturghie din această duminică este un prilej de mărturisire publică a credinţei şi de unitate cu toţii creştinii catolici din România şi din lumea întreagă. Duminica Floriilor este ca o poartă de intrare în Săptămâna Sfântă, şi uneşte intrarea solemnă a lui Cristos în Ierusalim – eveniment în amintirea căruia are loc procesiunea pe străzile oraşului – cu vestirea Pătimirii Mântuitorului la Sfânta Liturghie.
Tot duminică, 25 martie 2018, este sărbătorită şi Buna Vestire.
Libertatea lansează HARTA INTERACTIVĂ #salvatipipera