5 septembrie 2019. O zi după premiera, la Veneția, a documentarului despre Colectiv. Într-o sală de la etajul I al Tribunalului Bucureşti, o supravieţuitoare a incendiului stă în faţa judecătorului şi descrie iadul prin care a trecut.
Marina P.
are părul lung şi-o rochie din voal înflorată. Glasul îi tremură în plâns când
povesteşte că soţul ei, grav rănit, a fost dat jos din salvare şi abandonat pe
caldarâm, pentru că ambulanţierul n-a vrut să vrut să ia decât un pacient, aşa
cum îi cerea protocolul.
Sala e
plină de oameni îmbrăcaţi în negru, robe de avocaţi şi haine cernite de părinţi
îndoliaţi care ascultă în tăcere mărturia ei. Nimeni nu aplaudă.
Când
Marina P. intră în detalii şi începe să descrie emoţiile şi trauma, judecătorul
Mihai Bălănescu o întrerupe. Pe el îl interesează doar ce s-ar putea cunatifica
în daune morale şi materiale: numărul zilelor de spitalizare, gradul arsurilor,
zona anatomică, perioada exactă a coşmarurilor.
„Acum
v-aţi revenit?”, întreabă el fiecare parte civilă, spre finalul
interogatoriului. Ca şi cum cei care au fost acolo în acea seară ar putea să-şi
şteargă de pe trup şi din spatele pleoapelor toate cicatricile şi să redevină
cei de dinainte de Colectiv. Şi să-l uite, asemeni celor mulţi.
Nimic despre infecţii nosocomiale
De zece
luni, de când a început cercetarea judecătorească, în procesul Colectiv sunt
reaudiaţi martori şi părţi civile. Supravieţuitori ai incendiului din seara de
30 octombrie 2015 care povestesc prin ce au trecut.
N-a fost administrată nicio altă probă, n-a fost audiat niciun expert. „Toți cei 64 de îngeri de la Colectiv s-au dus din cauza corupției”, a declarat Narcis Hogea la premiera documentarului „colectiv” la Festivalul de Film de la Veneția.
Avea vocea înecată în lacrimi Narcis Hogea. Fiul lui, Alexandru, avea 19 ani şi a murit la la câteva săptămâni după tragedia din Colectiv. Fusese transferat la o clinică din Viena, dar medicii nu au mai putut să facă nimic pentru a-l salva.
„Dacă nu era corupție, nu avea loc acel concert în acea sală improprie. 27 au murit acolo, dar ceilalți 37 puteau fi salvați. Din punctul meu de vedere, toți cei 64 au murit din cauza corupției”
Narcis Hogea la premiera documentarului ”colectiv”
Azi, la
procesul Colectiv, nimeni nu pomeneşte despre corupţie. Nici despre infecţiile
nosocomiale care au dus la moartea celor 37 de răniţi, şi nici despre
dezifectanţii de la Hexi Pharma.
„Prezentul
dosar nu deschide calea participării în cauză, în calitate de persoane vătămate
sau părți civile, a unor persoane care au contractat infecții asociate
asistenței medicale, și care au reușit să obțină confirmarea faptului că în
unitatea sanitară în care au primit îngrijiri s-ar fi folosit produse S.C. HEXI
PHARMA CO S.R.L.”, se spune în rechizitoriul prin care Parchetul General i-a
trimis în judecată, într-un proces separat, pe cei de la Hexi Pharma.
„Am sunat la 112, şi apoi pe mama”
În sala de
judecată din Tribunalul Bucureşti se repetă, de zece luni, doar filmul acelor
minute cumplite din seara zilei de 30 octombrie.
În locul
unuia dintre martorii citaţi la termenul de azi a venit mama acestuia. Cere o
păsuire, tânărul care a fost în Colectiv e acum student şi are sesiune de
restanţe, iar mama lui se roagă de instanţă să-i amâne audierea pentru luna
viitoare. „N-ar putea să retrăiască acele momentele acum, când e oricum foarte
stresat”, explică femeia. Judecătorul e nemulţumit de explicaţii, dar în cele din urmă acceptă amânarea.
Cei mai
mulţi dintre inculpaţi lipsesc din sala de judecată. Popescu Piedone, fostul
primar al sectorului 4, patronii clubului Colectiv, pompierii care s-au
prefăcut că verifică acel club. Absenţa lor e permisă de Codul de procedură
penală, dacă sunt reprezentaţi de apărătorii lor. Lipsesc şi avocaţi ai
părţilor civile.
Prezenţi
în sală sunt cei opt martori citaţi pentru acest termen, Judecătorul îi
aliniază în faţa instanţei şi le cere să prezinte buletinele grefierei.
D. Alin e
unul dintre ei. A fost prietenul lui Alex Hogea şi împreună au mers în acea
seară la Colectiv. Alin a reuşit să iasă din club pe picioarele lui. Avea
arsuri, dar era conştient.
„Am sunat la 112 şi apoi am sunat-o pe mama. I-am zis că a avut loc un incendiu şi că-s bine. Dacă n-aş fi sunat-o, s-ar fi panicat”,
declaraţia lui D. Alin din proces
De Alex
n-a mai reuşit să dea, şi atunci s-a îndreptat spre locul din faţa fabricii
„Pionierul” unde veneau ambulanţele.
„Aveam arsuri pe mâini. M-am urcat într-o ambulanţă, dar m-au dat jos, ca să ia pe altcineva, care era mult mai grav ca mine. Eu am aşteptat încă 10-15 minute, ca să vină o altă ambulanţă”,
declaţia lui D.Alin din proces
„Oamenii fumegau, curgea pielea de pe ei”
„Diferenţa
dintre viaţă şi moarte ţine de noroc. De atunci mi-am dat seama de acest lucru,
iar chestia asta m-a marcat”, îi declară judecătorului F. Marius. Fraza nu se
conspectează în declaraţia dictată de instanţă grefierei ce va rămâne la dosar.
În seara
incendiului, F. Marius a căzut în container, iar peste el s-a format o grămadă
de trupuri sub care se chinuia să respire. La un moment dat a leşinat, iar când
şi-a revenit, era în curte. Pentru el, norocul care a făcut diferenţa dintre
viaţă şi moarte a fost acel necunoscut care l-a purtat, pe braţe, afară.
Şansa lui
D. Adrian a venit dintr-un reflex. „Am ajuns în container şi am avut instinctul
să mă aşez pe burtă. Am zis că, dacă e fum, numai jos pot să mai respir. Atunci
au început să cadă oameni peste mine şi-i auzeam urlând. Era ca un vuiet şi
simţeam foarte multă căldură”.
După ce a
reuşit să scape din container, D. Adrian a văzut „oameni care fumegau, curgea
pielea de pe ei”.
„Îmi amintesc că o fată mi-a întins mâinile, să o trag din container. Curgea pielea de pe mâinile ei şi am tras-o de haine, de blugi, ca s-o scot de acolo”
declaţia lui D. Adrian din proces
Povestea palmelor arse
P. Mihai
era prieten cu Vlad Ţelea. Când a văzut flacără urcând pe zid, le-a strigat
celor din jur „ieşiţi afară, că e foc de pompieri”.
Ajuns în
curte, a încercat să-i ajute pe cei rămaşi blocaţi înăuntru. „Erau răniţi, în
momentul în care îi atingeai cu mâna, îţi rămâneau piele, carne, haine lipite
de palmă”.
Cei care
i-au ajutat pe alţii să iasă din club au rămas cu palmele pline de cicatrici
adânci, care au şters linia destinului. Aşa s-au salvat. Cu mâinile goale s-au
scos din acel iad, unii pe ceilalţi, supravieţuitorii incendiului din Colectiv.
„Când au venit pompierii, containerul era curăţat. Mai erau înăuntru câţiva care agonizau şi cei decedaţi”
declaţia lui P.Mihai din proces
„Gândeşte-te că suntem vii şi că trebuie să scăpăm de aici!”
Când a
izbucnit incendiul şi tot tavanul a fost cuprins de flăcări, P. Marina n-a vrut
să iasă. „Învăţasem la sociologie că, în caz de calamităţi, oamenii din primul
val se calcă în picioare”, îi spune ea judecătorului. „Aşa că n-am vrut să ies
în primul val, am vrut să intru sub masa la care se vindeau tricouri şi să
aştept, dar oamenii m-au împins în container.”
Acolo s-a
aruncat, spune ea, în colţul din stânga şi a fost îngropată sub trupul unui
adolescent care a căzut peste ea. „Sunt convinsă că acel băiat mi-a salvat
viaţa. Pentru că a venit o flacără pe deasupra noastră, iar acel băiat a ars.”
Mai
târziu, ea spune că l-a auzit pe acel băiat cum plângea şi spunea că nu mai
poate de durere.
„I-am zis «gândeşte-te că suntem vii şi că trebuie să scăpăm de aici! Că trebuie să ne mişcăm ca să ieşim». Am început să mergem, dar când am văzut că trebuie să calc peste oameni, m-am oprit şi nu m-am mai putut mişca”
declaţia lui P. Marina din proces
Cineva de
afară a venit şi a tras-o pe asfaltul din faţa containerului. Acolo, şi-a sunat
soţul cu care venise în club, dar el nu i-a răspuns, aşa că s-a întors în
container, să-l caute.
„Era grav rănit. Când a ajuns prima salvare, pe noi ne-a dat jos din ea şi ne-au zis că nu aveau voie să ia mai mulţi răniţi. Cred că nu au realizat ce e acolo… A doua salvare n-a mai respectat protocolul, a luat 5-6 persoane”
declaţia lui P. Marina din proces
Judecătorul
o întrerupe. Intervenţia autorităţilor din acea noapte nu e subiectul acestui
dosar. El vrea să ştie doar ce fel de daune a suferit P. Marina.
Soţul ei,
P. Cosmin, a ajuns în stare gravă, la Spitalul Colţea, iar o parte din prieteni
i-au murit la Colectiv. Ea a avut arsuri minore, a fost lovită la un picior pe
care nu-l mai putea mişca, dar astea s-au vindecat. Au rămas spaimele.
„Nu mai
merg la spectacole de operă sau la teatru, pentru că nu mă simt în siguranţă”,
mărturiseşte ea. „Iar când intru într-o încăpere, rămân lângă uşă sau cât mai
aproape de ea”.
P. Marina n-ar putea să intre azi într-o sală de cinematograf, ca să vadă documentarul „colectiv”.
La
următorul termen al procesului din data de 12 septembrie vor fi audiaţi alţi
zece supravieţuitori ai tragediei. Şi din nou, nu se va rosti un cuvânt despre
corupţie, despre infecţii nosocomiale sau despre Hexi Pharma.
Mâine, documentarul „colectiv” va avea premiera la Festivalul de Film de la Toronto.