În fața instanței, inculpatul Alexandru Fojică, fost elev al Colegiului Militar Craiova, a declarat că avea mască la el pentru că se pregătea de o petrecere de Halloween ce urma să aibă loc la liceu, mănușile le avea întâmplător, la fel ca și cuțitul, „uitat” în geantă.

El a mai spus că, în ziua crimei, s-a plimbat în Grădina Botanică, a dat o tură de lac și a văzut doi îndrăgostiți. Avea „o supărare de la școală” și l-a deranjat fericirea celor doi, a Melisei și a lui Emi, prietenul ei.

De altfel, a dat vina pe Emi, care ar fi fost deranjat că s-a uitat insistent la prietena lui. „Am ucis-o pentru că nu suport să văd oameni fericiți”, le-a spus inculpatul magistraților.

A băgat mâna în ghiozdan și „a găsit” cuțitul, despre care a spus că nu știa că se află acolo. A folosit arma albă ca să „îi sperie”.

A declarat, totuși, că îi pare rău, că nu a avut intenția să îi omoare. Fojică a susținut că a tăiat-o pe fată doar în zona gurii, „ca să nu poată vorbi”.

Banner cu chipul adolescentei, în fața tribunalului. Foto: Jurnalul Olteniei

După comiterea faptei, Alexandru a căutat pe telefon cum să-și șteargă urmele și atunci a decis să arunce rucsacul.

Părintele adolescentei: „Te omor”

Tatăl Melisei, fata de 14 ani ucisă, s-a năpustit cu pumnii asupra dubei în care era transportat tânărul. „Te omor”, a strigat părintele îndurerat. El a fost flancat de mai mulți jandarmi și apropiați care îi cereau să se liniștească.

A fost nevoie de intervenția Jandarmeriei pentru a-l înlătura pe bărbat de acolo, a relatat Digi24.

Potrivit Gândul, SMURD Craiova a intervenit pentru a-i acorda îngriji medicale mamei Melisei. Femeia a leșinat în sala de judecată, în timp ce aveau loc audieri în procesul de crimă.

Sora Melisei: „Nimic nu o va aduce înapoi”

Sora Melisei, Alexia, spune că „dreptate nu mai există. Nu ne va aduce nimic liniște sufletească, nu ne va aduce fiica, sora, prietena… Nimic nu o va aduce înapoi.”

Prietenii Melisei s-au adunat, din nou, în fața Tribunalului și au cerut închisoare pe viață pentru inculpat.

Prietenii Melisei au scandat „Închisoare pe viață”, în fața tribunalului. Captură: Jurnalul Olteniei

După audieri, instanța a dat un nou termen, 11 martie.

Crima a avut loc pe, 27 iunie 2023, în Grădina Botanică din Craiova. Inițial, Fojică l-a înjunghiat pe tânărul de 19 ani în zona toracelui, iar apoi pe fata de 14 ani, aplicându-i mai multe lovituri cu cuțitul, una dintre acestea în zona cervicală inferioară, potrivit procurorilor,

Melisa a murit la locul atacului, Emi a fost internat în spital, în stare gravă. Emanuel Bădică este în șoc post traumatic, după cum a afirmat bunicul său, cel care l-a crescut.

Foto: captură Digi24.

Urmărește-ne pe Google News