Cuprins:
Reducerea stresului inversează temporar procesul de albire
În timp ce un studiu din 2021 sugerează că acest lucru poate fi posibil în scenarii specifice și pe termen scurt, răspunsul clar din partea experților în dermatologie și trihologie (specialiști care studiază părul și scalpul) este nu. Cel puțin, nu permanent.
„Săgeata timpului merge într-o direcție, iar părul își pierde culoarea dintr-un motiv care nu pare reversibil”, a declarat Martin Picard, profesor asociat de medicină comportamentală la Robert N. Butler Columbia Aging Center din New York City, pentru Live Science.
Marin Picard a fost coautor al studiului din 2021 publicat în jurnalul eLife, care a examinat rolul stresului în avansarea – și inversarea pe termen scurt – a părului încărunțit la o gamă largă de vârste.
Cercetătorii au studiat persoanele care aveau fire de păr cu pigment mai închis la fiecare capăt, dar păr cărunt la mijloc și au descoperit că perioadele de reducere a stresului se corelează cu o inversare temporară a procesului de albire.
În cazul unui participant, luarea unei vacanțe de două săptămâni a fost corelată cu o repigmentare a părului.
Rolul factorilor de mediu
Una sau câteva zile stresante nu determină culoarea părului. În schimb, doctorul Antonella Tosti, profesor de dermatologie și chirurgie cutanată la Universitatea din Miami din Florida, a declarat pentru Live Science că factorii de mediu pot avea mai mult impact decât evenimentele stresante individuale.
„Stresul oxidativ, cum ar fi fumatul sau poluarea, este ceva care crește cu siguranță riscul de albire”, a spus Antonella Tosti.
Aceasta a adăugat că este în curs de stabilire dacă includerea în rutina zilnică a alimentelor bogate în antioxidanți, cum ar fi afinele sau nucile pecan, pot combate în mod eficient aceste riscuri de apariție a părului gri.
Există însă unele dovezi care susțin ideea că o dietă bogată în antioxidanți poate reduce efectele îmbătrânirii, ajutând la reducerea daunelor celulare și ADN cauzate de molecule instabile numite radicali liberi.
Radicalii liberi pot apărea în mod natural în organism și pot fi cauzați și de factori externi precum fumatul, expunerea la radiații și poluarea.
Linia genetică mai importantă decât gestionarea stresului
Din păcate, reducerea factorilor de stres personal și de mediu încă nu va reuși să împiedice complet ca părul să devină grizonant.
Mai mult de jumătate dintre oameni vor începe să albească până la vârsta de 50 de ani, iar pentru persoanele cu o linie genetică de păr grizonant precoce, genetica poate juca un rol mai important decât gestionarea stresului, susține doctorul Joshua Zeichner, dermatolog la Spitalul Mount Sinai din New York City.
„Dacă aveți antecedente familiale de albire timpurie, atunci este posibil să deveniți gri mai repede. Nu am văzut niciodată părul grizonant revenind la normal, ceea ce poate indica faptul că există o schimbare permanentă a foliculului de păr în sine”, a precizat Joshua Zeichner.
Deși nu există încă tratamente sau soluții pe deplin eficiente pentru părul grizonant, asta nu înseamnă că experții renunță la studii în domeniu.
Oamenii de știință credeau anterior că melanocitele, celulele care formează melanina din păr responsabilă de culoare, mureau odată cu vârsta. Dar concluziile unui studiu pe șobolani publicat în revista Nature în 2023 au descoperit că melanocitele pot deveni pur și simplu concentrate la rădăcina foliculului de păr și nu mai „migrează” în sus pentru a oferi pigment.
Prin tratamente medicale, există posibilitatea ca aceste melanocite să fie reactivate pentru a înnegri din nou părul, a spus Antonella Tosti. Cu toate acestea, în prezent, nu există niciun procedeu prin care să se poată realiza acest lucru.
Potrivit lui Joshua Zeichner, un tratament pentru stresul oxidativ poate fi o altă cale, prin stimularea enzimelor de luptă împotriva radicalilor liberi de pe scalp prin aplicarea topică de antioxidanți.
Dar, deocamdată, tratamentele non-medicale la un salon local sunt probabil cel mai bun pariu pentru ascunderea părului grizonant.