Un nou termen la Curtea de Apel București, o nouă amânare în procesul Hexi Pharma. După ce la final de 2020, judecătoarele Lucreția Postelnicu și Iuliana Ciolcă au cerut o expertiză contabilă care ar trebui să stabilească dacă din substanțele active intrate în fabrica Hexi Pharma puteau fi produși toți dezinfectanții puși pe piață de producătorul care dilua biocidele, astăzi magistratele au aflat că expertiza nici nu a fost măcar începută. Și asta pentru că de la ANAF nu au venit încă o serie de informații. Așa că după 7 minute, ședința s-a încheiat.

Instanța ceruse expertiza contabilă ca probă suplimentară, după ce evidența loturilor, transpusă în registre, a fost distrusă de directorul de producție Mihail Leva, care a recunoscut asta în fața judecătorilor. „M-a pus Condrea”, a spus el în vara lui 2020.

Următorul termen al procesului a fost fixat pentru data de 28 aprilie, atunci când sunt așteptare și informațiile de la ANAF, după care urmează să fie făcută expertiza contabilă. Asta înseamnă că, incluzând vacanța judecătorească și posibil 4-5 luni necesare încheierii expertizei contabile, dosarul nu va fi finalizat mai repede de finalul lui 2021.

Până atunci, numele celor peste 130 de spitale constituite părți civile, cele păcălite de dezinfectanții diluați de la Hexi Pharma, se revarsă din vitrina avizierului de lângă sala „Vintilă Dongoroz” a Palatului de Justiție.

Un singur avocat a venit mereu

Cu toate că listele sunt lungi, numai doi avocați au venit la ultimul termen. Reprezentantul Spitalului Colentina din Capitală, respectiv cel al Institutului Clinic Fundeni. Primul este și singurul care a fost prezent la proces încă de la începutul acestuia.

Pe lângă ei, a mai fost la acest termen și o consilieră juridică din partea Ministerului Apărării. În rest, sala de judecată a fost goală, la ultimele termene. În afară de cei doi directori – Flori Dinu și Mihail Leva, însoțiți de avocați, de reprezentanții firmei și de jurnaliștii Libertatea, nu se înghesuie nimeni la Curtea de Apel.

Un proces care durează de 4 ani

La 6 martie 2017, Parchetul General a trimis în judecată dosarul HEXI PHARMA sub acuzaţiile:

  • S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. pentru săvârșirea a 340 de infracțiuni de înșelăciune (dintre care 7 având consecințe deosebit de grave), a infracțiunii de uz de fals (61 acte materiale), precum și pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor;
  • Flori Dinu (director general al HEXI PHARMA) – pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 acte materiale) și participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor;
  • Mihai Leva (şef de producţie al HEXI PHARMA) – pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (33 acte materiale) și complicitate la participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

La 30 ianuarie 2019, Flori Dinu a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti la 3 ani de închisoare, Mihail Leva la 3 ani şi 8 luni de închisoare, iar HEXI PHARMA a primit o amendă penală de 2.600.000 lei şi a fost obligată la plata unor prejudicii de peste 16 milioane de euro către 120 de spitale şi servicii de ambulanţă.

Decizia nu este definitivă, iar verdictul final urmează să fie dat de Curtea de Apel Bucureşti.

 
 

Urmărește-ne pe Google News