Inițial, procesul era programat pentru luna mai, dar Curtea Supremă a Rusiei a decis ca ședința de judecată să fie programată pe 29 iunie, de la ora 10.00, cu ușile închise.
La mijlocul lunii mai, Parchetul General a intentat un proces administrativ la Curtea Supremă pentru recunoașterea „asociației naționaliste paramilitare ucrainene Azov (alte denumiri folosite: batalionul Azov, regimentul Azov)” ca organizație teroristă și interzicerea activităților acesteia pe teritoriul Federației Ruse.
Acum, Comisia de Investigații din Rusia investighează o serie de dosare penale împotriva membrilor detașamentului Azov acuzați de implicare în uciderea civililor din Donbas.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a refuzat, în urmă cu o săptămână, să spună dacă aceşti soldaţi ucraineni vor fi consideraţi drept prizonieri de război sau criminali de război, în timp ce Moscova îi califică pe mulţi militari ucraineni, în special pe cei din batalionul Azov din Mariupol, drept „bande armate neonaziste”.
Adjunctul ministrului rus de externe, Andrei Rudenko, a anunțat, miercuri, că Rusia urmează să examineze problema unui schimb de prizonieri cu Ucraina, numai după ce prizonierii ucraineni vor fi judecați.
„Vom examina toate acestea după ce cei care s-au predat vor fi judecaţi şi se va pronunţa un verdict. Înainte de asta, negocieri cu privire la un schimb de deţinuţi sunt premature”, a spus Andrei Rudenko.
La rândul său, liderul separatiştilor din Doneţk, Denis Puşilin, a declarat că soldaţii ucraineni care au apărat fabrica Azovstal şi s-au predat ar trebui să fie judecaţi. „Cred că procesul este inevitabil: justiţia trebuie să triumfe”, a spus Denis Puşilin.
FOTO: EPA