Au trecut 3 ani și 13 zile din noaptea în care tânărul Iorgulescu a provocat un accident rutier, la intrarea în București, în care un bărbat și-a pierdut viața. La Tribunalul București, unde se judecă fapta, procesul, care se desfășoară în absența inculpatului, aduce de fiecare dată noi schimbări în rândul apărării acestuia.
Mario Iorgulescu se află în Italia, acolo unde a fost internat într-o clinică de părinții săi, imediat după accidentul din 2019.
Un nou termen, un alt avocat în banca apărării lui Mario Iorgulescu
Avocatul prezent la termenul de azi este Florin Mircea, cel care a mai reprezentat familia Iorgulescu în acest caz, apoi a fost îndepărtat. „Am reluat colaborarea. Contractul a fost reziliat faptic, dar legal nu am făcut niciun demers”, spune avocatul în fața instanței.
Noi solicitări ale apărării inculpatului
Florin Mircea are trei solicitări în apărarea lui Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu:
- Ca fapta să fie reîncadrată de la omor la ucidere din culpă;
- Să aibă loc o nouă expertiză tehnică auto;
- Să fie audiat și un martor care încă nu a putut fi identificat, dar care, conform apărării, poate aduce noi informații esențiale legate de circumstanțele producerii accidentului.
Judecătoarea Manuela Orzață decide că primele două solicitări ale apărării vor fi analizate, după ce vor fi luate în discuție, după administrarea tuturor probelor. Cu privirea la ultima se va pronunța în termen de cinci zile.
Martor: „Am ajuns după”
Dintre cei patru martori care urmau să fie audiați astăzi, doar unul a fost prezent, A.G.P. Martorul s-a prezentat cu mâna dreaptă imobilizată într-o orteză. În boxa martorilor, reușește cu un mic efort să pună mâna pe Biblie pentru a jura că spune adevărul.
– „Cunoașteți părțile implicate în accident?”, întreabă judecătoarea Orzață.
– „Nu”, răspunde martorul.
Bărbatul a trecut pe lângă locul accidentului în dimineața de 7 septembrie 2019, în drumul său spre casă, fără nicio legătură cu părțile implicate.
După ce clarifică de ce se afla acolo, A.G.P. răspunde la întrebările care vin din partea judecătoarei, a procurorului, a avocatului apărării, dar și a familiei victimei.
Conform declarației susținute astăzi, tânărul martor a ajuns la locul accidentului după ce acesta avusese loc. „Am ajuns după. Am văzut accidentul, m-am oprit pe dreapta și am sunat la 112.” A.G.P. spune că nu s-a apropiat de cele două mașini implicate în accident, a văzut de la distanță bucăți metalice pe carosabil și că „șoferul din mașina roșie era încă în mașină”. Mașina roșie era autoturismul Aston Martin condus de Mario Iorgulescu.
Totodată, când a ajuns, la locul accidentului se aflau deja alte persoane, precum și câteva mașini oprite pe marginea drumului. Martorul își amintește că drumul era „liber, fără trafic”.
Întrebat dacă a vorbit cu vreuna dintre persoanele prezente acolo, acesta răspunde că „Nu. Mai mult nu am stat, am văzut că au venit Poliția, Salvarea…”
Declarația martorului este printată, acesta o semnează și se retrage din boxa martorilor.
Nici noul-vechi avocat nu a discutat cu clientul său
Judecătoarea îl întreabă, la final, pe avocatul Florin Mircea dacă a discutat cu clientul său. La fel ca și ceilalți apărătorii ai lui Mario Iorgulescu, și el susține că încă nu a discutat cu tânărul, ci doar cu familia acestuia.
La ieșirea din sala de judecată, avocatul spune că, „dacă nu intervine ceva, voi fi aici și la următorul termen”, la întrebarea ziarului dacă va continua să-l apere pe Mario Iorgulescu.
La fel ca de fiecare dată, și astăzi a fost prezentă în sala de judecată familia tânărului care și-a pierdut viața în urma accidentului.
Următorul termen al procesului în care este judecat Mario Iorgulescu la Tribunalul București va fi pe 24 octombrie. Atunci urmează să mai fie audiați încă trei martori.
Căutat de Poliție de 2 ani și jumătate
Mario Gino Iorgulescu este dat în urmărire de Poliţia Română din mai 2020. Pe numele lui au fost emise două mandate europene de arestare: primul, după ce, în mai 2020, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lui preventivă în dosarul de omor; al doilea, pentru condamnarea definitivă la 3 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la lipsire de libertate, pentru o faptă anterioară accidentului, decisă în aprilie anul trecut de Curtea de Apel Bucureşti.
Ce s-a întâmplat în noaptea accidentului
În seara de 7 septembrie 2019, fiul lui Gino Iorgulescu a mers la o petrecere, într-o localitate de lângă Bucureşti. Acolo, a început să se certe la telefon cu fosta lui prietenă, iar în jurul orei 3:00 s-a urcat la volan și a plecat spre București. Tânărul conducea o mașină primită cadou de la tatăl său, un Aston Martin model DBS, care costase 300.000 de euro. La intrarea în Capitală, având 143 km/h, după cum au stabilit anchetatorii, Iorgulescu jr a intrat pe contrasens şi a izbit frontal un alt autoturism. Acesta era condus de Daniel Vicol, 24 de ani, care a murit pe loc. El avea doi copii, de 4 luni, respectiv 7 ani.
Rănit în accident, Iorgulescu a fost dus la Spitalul Elias, unde i-au fost recoltate probe biologice. Testele de specialitate au arătat că se afla sub influenţa cocainei şi avea o alcoolemie de 1,96 g/l, de peste două ori mai mare decât valoarea de la care fapta e pedepsită de legea penală.
Italienii au refuzat extrădarea lui Iorgulescu
În septembrie 2019, imediat după accidentul mortal provocat de el, Mario Iorgulescu a fost transferat de către părinții lui în Italia și internat într-o clinică. Pe 31 mai anul acesta, Curtea de Apel din Milano a respins cererea de extrădare a lui Mario Iorgulescu, deoarece starea lui psihică „este de natură să împiedice participarea conștientă la proces într-un mod ireversibil”, au precizat magistrații italieni.
Acestea sunt relatările Libertatea, care a fost prezentă în sala de judecată la fiecare termen: