În august 2020, 9 poliţişti de la Secţia 16 din Bucureşti au sechestrat doi bărbaţi în maşinile de serviciu. Pe unul dintre ei, Ionuţ Ghiorghe, l-au dus pe un câmp şi l-au bătut fără milă. 34 de urme de lovituri a numărat legistul.
După bătaie, acuză procurorii, Viorel Șeicaru, şeful poliţiştilor, a urinat peste victimă şi i-a spus: „Vezi, mă, ce poate să facă Poliția Română?”.
Răpit de poliţie şi bătut cu tonfele în tălpi
Pe 31 august 2020, după miezul nopţii, Ionuţ Ghiorghe, de 39 de ani, şi Teodor Gheorghe, de 51 de ani, treceau pe lângă gura de metrou Eroii Revoluţiei. Acolo era un filtru de poliţie, cu cei de la Secţia 16, coordonaţi de agent-şef Viorel Şeicaru.
Cei doi au spus că au sărit în apărarea unui bărbat oprit la filtru, pentru că nu avea mască, şi că le-au reproşat poliţiştilor că nici ei nu poartă măşti de protecţie. Atunci, Şeicaru i-a înjurat, iar „în jurul lor s-au adunat mai mulți polițiști care i-au imobilizat la sol și încătușat”, precizează procurorii în rechizitoriu.
Ionuţ Ghiorghe a fost băgat într-o maşină de poliţie, iar Şeicaru l-a lovit cu pumnii, în timp ce un subaltern îl ținea, ca să nu se zbată. Apoi, Şeicaru i-a dat bărbatului cu spray lacrimogen în față şi l-a lăsat în mașină, cu uşile închise.
Peste câteva minute, Ionuţ Ghiorghe a fost dus pe un teren viran de la marginea Capitalei. Şeicaru era însoţit de alţi cinci poliţişti, printre care şi două femei. Pe câmp, spun procurorii, Ionuţ Ghiorghe a fost scos din maşină, iar Viorel Şeicaru, Răzvan Lupu şi Dorin Nine l-au întins pe pământ şi au început să dea în el cu tomfele şi cu picioarele. Apoi, i-au scos adidaşii şi l-au lovit cu tomfele peste tălpi.
„După epuizarea acestor violențe, inculpatul Şeicaru Viorel a urinat pe Ghiorghe Mihai Ionuț, mai exact pe brațul său stâng și pe tricoul pe care îl purta, spunându-i în același timp «vezi, mă, ce poate să facă Poliția Română?»”.
Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti
Procurorii mai spun că Şeicaru a aruncat pe câmp telefonul bărbatului, apoi i-a vărsat peste faţă un pachet cu tutun, pe care-l găsise în buzunar lui. După ce l-au descătuşat, polițiștii s-au urcat în mașini și au plecat, lăsându-l singur pe Ionuţ Ghiorghe. El a ajuns în oraş, după ce şi-a găsit telefonul pe câmp şi i-a trimis locaţia prietenului său.
Teodor Gheorghe a fost şi el încătuşat şi băgat într-o altă maşină de poliţie, a primit spray lacrimogen în faţă şi apoi agentul de poliţie Irina Gogoaşe l-a dus în cartierul Ferentari, unde l-a abandonat.
12 termene, 4 amânate la cererea avocaţilor inculpaţilor
Dosarul polițiștilor de la Secţia 16 e la Tribunalul Bucureşti de 2 ani şi 3 luni. În acest timp:
● Au fost 12 termene de proces. De patru ori, instanţa a amânat cauza, pentru că avocaţii inculpaţilor au lipsit din sala de judecată.
● Doi dintre inculpaţi, Irina Gogoaşe şi Răzvan Lupu, şi-au recunoscut vina şi au cerut să fie judecaţi în procedura simplificată.
● Au fost audiaţi 14 martori.
Ultimul dintre martorii audiaţi e Florin T., poliţist la Secţia 16, la Investigaţii Criminale.
Martor: „N-am identificat pe câmp urme de sânge”
Pe 1 septembrie 2020, după ce Teodor Gheorghe a sunat la 112 şi a reclamat că prietenul lui a fost bătut de poliţie. „adjunctul Secţiei 16 m-a chemat şi mi-a cerut să fac verificări”, a declarat Florin T., în sala de judecată. „Am mers acasă la ambele persoane şi i-am găsit pe amândoi la domiciliul celui mai tânăr (Ionuţ Ghiorghe – n.r.). Mi-a deschis cel mai în vârstă (Teodor Gheorghe – n.r.), iar celălalt a venit pe coate şi-n genunchi la uşă, spunând că nu poate să meargă, pentru că a fost lovit inclusiv la tălpi.”
Martorul spune că i-a urcat în maşină pe cei doi bărbaţi şi a mers cu ei, ca să-i arate locul de unde au fost ridicaţi de poliţie, în noaptea agresiunii. La blocul de alături, care se afla în reabilitare, erau camere de supraveghere video, dar Florin T. spune că n-a ridicat imaginile, pentru a afla de la ce secţie sunt poliţiştii acuzaţi de agresiune. „S-a întâmplat la limita a trei secţii de poliţie din Bucureşti”, spune martorul.
„Dar nu v-aţi gândit să verificaţi ce secţie organizase filtru în acea noapte?”, întreabă judecătoarea. Martorul zice că nu s-a gândit. Apoi, el spune că a ajuns cu cei doi bărbaţi pe câmpul unde a fost bătut Ionuţ Ghiorghe după „locaţia pe care el i-a trimis-o celuilalt, atunci”. „N-am identificat acolo urme de sânge”, spune martorul.
Criminalistul precizează că i-a audiat pe cei doi bărbaţi, apoi a întocmit un proces de cercetare la faţa locului, cu poze făcute pe acel câmp, şi i-a predat toată documentaţia adjunctului de la Secţia 16. Judecătoarea e contrariată:
– De ce n-aţi trimis documentaţia procurorului, dacă se reclamase săvârşirea unei infracţiuni?
– Nu noi trimitem procurorului, ci adjunctul sau şeful de secţie. Eu ştiu doar că acest dosar a ajuns la cei de la Control Intern.
– Dar un procuror aţi sesizat? Faceţi parte din poliţia judiciară!
– Nu.
– Şeful dumneavoastră l-a anunţat pe procuror?
– Nu.
Dosarul penal a fost deschis pe 3 septembrie 2020 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, iar după trei luni a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, „având în vedere complexitatea cauzei”.
Când vor fi audiaţi inculpaţii
La termenul următor al procesului, din 6 noiembrie, urmează să fie audiat un poliţist care lucra atunci la Serviciul Control Intern al DGPMB. El nu a putut veni azi la proces, „pentru că s-a mutat cu serviciul în altă parte, iar azi avea treabă”, a explicat Florin T.
Tot atunci vor fi vizionate imaginile din noaptea de 31 august 2020, urmând ca fiecare inculpat să indice pe ele unde se afla el.
Instanţa a anunţat că tot pe 6 noiembrie vor fi audiaţi inculpaţii care doresc să dea declaraţii, dar şi şi tatăl lui Ionuţ Ghiorghe, parte civilă în proces.
Ambele victime au murit înainte de finalizarea anchetei
În 2021, în timpul anchetei, au decedat ambii bărbaţi care au fost agresaţi de poliţie. Teodor Gheorge a murit la spital, pe 16 martie, din cauza unui cancer pulmonar.
Pe 26 martie 2021, Ionuț Ghiorghe a fost găsit decedat în locuința unui apropiat, iar raportul medico-legal a stabilit că el a murit în urma unei supradoze.
Dosarul în care sunt acuzaţi poliţiştii a fost trimis în instanţă în iulie 2021. MAI, IGPR, Poliţia Capitalei şi Secţia 16 sunt părţi responsabile civilmente, adică pot fi obligate la plata daunelor, dacă instanţa va decide că inculpaţii sunt vinovaţi.
La proces, MAI a anunţat că va cere, la rându-i, daune în valoare de 45.000 de lei, pentru că a suferit un „prejudiciu de imagine produs prin comiterea faptelor”.
Alte cazuri în care polițiștii sunt acuzați de abuzuri
Cazul lui Ionuţ Ghiorghe nu e singurul în care au fost reclamate abuzuri din partea Poliţiei Române sau a polițiștilor locali, subordonați primăriilor:
- În noaptea de 22 aprilie 2020, Alexandru Găzdac, un bărbat de 37 de ani, a murit după ce a fost împușcat de polițiștii de la Secţia 5 din Bucureşti. Ei fuseseră chemați pentru că tânărul era confuz şi umbla prin bloc, îmbrăcat doar în boxeri. Poliţiştii spun că Alexandru i-a ameninţat cu un cui. Libertatea a relatat pe larg despre acest caz. La 3 ani şi jumătate de la moartea lui Alexandru Găzdac, ancheta procurorilor nu a fost încă finalizată.
- Pe 16 aprilie 2021, Zaharia Barbu, un bărbat de 63 de ani, a murit într-o autogară din Pitești, după ce a fost pus la pământ de trei polițiști. Bărbatul se certa cu oamenii legii şi a fost dat cu capul de pământ de unul dintre ei. Alți doi agenți s-au urcat cu picioarele pe el. La scurt timp, bărbatul a intrat în stop-cardiorespirator și a murit. Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş nu a finalizat încă ancheta.
- În noaptea de 18 septembrie anul acesta, Eduard Giosu, un tânăr de 30 de ani, a ajuns la spital în comă şi apoi a decedat, după ce a fost imobilizat de poliţiştii de la Secţia 17 din Capitală. Familia acuză că polițiștii l-au lovit în zona capului, provocându-i leziuni ce au dus la moartea tânărului. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează cercetări în acest caz.
- Pe 14 iulie 2023, Mircea-Vișan Muzsunye, 32 de ani, zis Vișinel, a fost încătușat de polițiștii locali din Arad și dus în sediul poliției, unde „i s-a făcut rău”. A murit a doua zi. Polițistul local Florin Nicolae Liber, cel acuzat că l-a torturat pe bărbatul din Lipova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Vișinel a suferit o moarte violentă, având multiple traumatisme și contuzii, care ar fi putut fi produse prin loviri multiple repetate, cu corpuri dure şi contondente, a confirmat Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, după cum Libertatea a relatat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
ssLazio • 11.10.2023, 19:02
Eu stiu ca sectia e in Berceni dar totusi…ar cam trebui sa li se faca formele de mutatie in sectorul 5, Rahova.