În momentul de faţă, Clai Hamilton nu poate locui legal în România pentru perioade mai lungi de 3 luni în calitate de membru de familie, deşi este căsătorit cu un cetăţean român. Deși căsătoria lor este una legală, ea nu este recunoscută de autoritățile române. Din acest motiv, cazul soților Coman-Hamilton se află pe rolul Curții Constituționale a României (CCR), urmând ca instanța să se pronunțe asupra constituționalității articolului 277 alineatele (2) și (4) din Codul civil.  Audierile vor avea loc miercuri, 20 iulie 2016, în aceeaşi zi în care CCR se va pronunța cu privire la constituționalitatea inițiativei Coaliției pentru Familie, care solicită redefinirea familiei ca instituție civilă dintr-o perspectivă religioasă în Constituţia Romăniei.

„Jurisprudența  recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în cauze asemănătoare împotriva Italiei şi Croaţiei că statele au obligaţia să recunoască juridic relaţiile de familie existente între persoane aflate în cupluri de acelaşi sex care fie au încheiat forme legale de uniune în străinătate – căsătorie sau parteneriat civil – fie se află în uniuni de facto. Această obligaţie este inevitabilă mai ales în contextul legislativ românesc de astăzi în care aceste cupluri nu-şi pot legitima relaţia prin nicio formă de protecţie legală pe teritoriul României. CCR este chemată să judece dacă aceste restricții aplicate recunoașterii familiilor bazate pe cupluri de același sex în Codul Civil sunt constituționale și conforme cu standardele de drepturile omului, standarde pe care România s-a angajat să le respecte” a declarat Iustina Ionescu, avocată de drepturile omului.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Povestea soților Coman-Hamilton

 Soții Coman-Hamilton, Adrian şi Clai, doresc să se stabilească acasă, în România. În prezent, cei doi soţi declară că sunt nevoiți să suporte efectele discriminării şi homofobiei impuse de legile din România, deși familia lor este recunoscută în Statele Unite şi în marea majoritate a statelor din Uniunea Europeană.

Ei s-au cunoscut în vara anului 2002 la New York şi încă de atunci formează un cuplu. „Prima noastră întâlnire a fost în Central Park.  L-am recunoscut pe Adrian când trecea strada și n-am putut să nu observ cât de frumos și demn era. După ce ne-am cunoscut, nu ne-am putut dezlipi unul de altul. Prima noastră întâlnire a durat ore întregi și ne-a fost clar că urma să ne mai vedem,”  își aduce aminte Clai.

”Abia după trei ani de relație în care am ajuns să ne cunoaștem foarte bine am decis să ne mutăm împreună. Mă temeam, evident, că rutina de a trăi împreună va reduce dimensiunea romantică a relației. Însă de fapt am realizat că ne face plăcere această rutină, iar romanța nu s-a încheiat. Relația noastră s-a schimbat în bine, am devenit și mai apropiați când am împărțit un cămin. Prietenii au devenit comuni, ne-am cunoscut familiile, am fost în vacanțe alături de ei, ne-am dus la școală în același timp. Eu am făcut facultatea de științe politice și un master în drepturile omului, iar el design grafic,” povestește Adrian.

Întrebarea pe care Vladimir Putin nu se aștepta să o audă chiar la Moscova și la care a început să răspundă tușind | VIDEO
Recomandări
Întrebarea pe care Vladimir Putin nu se aștepta să o audă chiar la Moscova și la care a început să răspundă tușind | VIDEO

AdrianClai06

În 2009 Adrian a fost nevoit să părăsească New York-ul singur, pentru a lucra la Parlamentul European. Și Adrian, și Clai, aveau credite de plătit pentru apartament și facultate.

 „În 2010, când l-am cerut pe Clai în căsătorie, eram deja departe de el de peste un an. Cât am stat la distanță am înteles că e partenerul meu de viată, la bine și la greu. La acea vreme încă nu ne puteam căsători la New York și am realizat că, fiind rezident belgian, trăiam pentru prima dată într-un cadru juridic care recunoștea relația noastră, prin căsătorie. El a fost foarte emoționat, mi-a spus „da” pe loc, a fost foarte romantic, așa prin Skype cum era. Iar patru luni mai târziu eram deja căsătoriți la Bruxelles.”

Însă în acei ani rata șomajului creștea în toată Europa și în 2012 Adrian și-a încheiat contractul la Parlamentul European. A început șă își caute de lucru în Belgia și în Statele Unite, și s-a gândit și la România. S-ar fi întors acasă, la părinți, rude și prieteni. Îi era dor de ei, dor de țară. Dar nu l-ar fi lăsat pe Clai în urmă. Știa că membrii de familie ai cetățenilor europeni au garantat dreptul la rezidență când se mută împreună în alt stat al Uniunii Europene. Adrian a mers la Consulatul României din Bruxelles pentru a transcrie certificatul de căsătorie, un document necesar pentru cererea de rezidenta în Romania pentru Clai.

Guvernul a pregătit „Ordonanța-trenuleț” pe 2025. Salarii și pensii înghețate, fără angajări la stat și vouchere de vacanță
Recomandări
Guvernul a pregătit „Ordonanța-trenuleț” pe 2025. Salarii și pensii înghețate, fără angajări la stat și vouchere de vacanță

„Îmi amintesc că funcționarii au închis câteva minute ghișeul pentru a vorbi între ei. Apoi mi-au comunicat că nu îmi pot transcrie certificatul de căsătorie.  În acel moment am simțit doar umilință și tristețe – am ieșit de la consulat cu o foaie prin care ziceau că nu îmi pot recunoaște familia. Niciunui alt om din acea sală nu i s-ar fi răspuns la fel.  A fost primul moment când relaționam cu statul român ca persoană căsătorită. Am înțeles că pentru România eu sunt necăsătorit, că nu contez. Am plecat de acolo foarte apăsat; m-a afectat foarte tare refuzul propriei mele țări. Am luat spre casă tramvaiul și am uitat să compostez biletul; am primit pentru asta o amendă.”

 Din acel moment Adrian și Clai au început lupta cu statul român.

„În România, nu există relația noastră care durează de 14 ani de zile. Tot ce am clădit nu e recunoscut. Clai nu poate primi dreptul de a locui în România, cu toate că este soțul meu. Poate veni doar ca turist pentru că este cetățean american sau în alte scopuri. La bătrânețe îmi doresc să mă întorc acasă, unde m-am născut și am crescut. Vreau să pot să fac asta fără probleme alături de familia mea, de omul pe care îl iubesc,” încheie Adrian.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Mihai Rait, Dorel din Las Fierbinți, printre invitații speciali
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Mihai Rait, Dorel din Las Fierbinți, printre invitații speciali
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI