Procuroarea care i-a cerut scuze victimei unui abuz sexual 

Alexandra Tomescu este procuroare în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. De aproximativ un an a început să se specializeze în investigarea abuzurilor sexuale cu victime minore, iar în prezent se ocupă aproape exclusiv de aceste cauze. 

În primele luni în care a audiat copii abuzați sexual, a trăit revoltă față de poveștile triste pe care le auzea. Nu simțea însă neputință, nici dezgust față de ce se întâmpla în sistem. 

„Cum s-ar spune, îmi vedeam de bucăţica mea şi credeam că dacă îmi fac bine treaba voi schimba puţin în bine situaţia acelor copii”, povestește aceasta.

Momentul de cotitură a fost întâlnirea cu o victimă a unui abuz sexual, o tânără de 17 ani care reclamase, cu patru ani în urmă, că a fost violată de tatăl vitreg. Dosarul fusese clasat de procurorul de caz. 

La redeschiderea urmăririi penale, dosarul i-a revenit Alexandrei Tomescu. Își amintește că atunci a înțeles că nu e destul să îți vezi de bucățica ta.

De ce vorbește despre problemele din sistem

În 24 august, procuroarea Tomescu a publicat pe site-ul de specialitate juridice.ro un articol numit „O ţară în căutare de criminali în serie, dar bogată în violatori în serie” în care vorbește despre problemele din sistem când vine vorba de investigarea abuzurilor sexuale cu victime minore.

Recomandări

13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

De ce a decis să iasă public? „Pentru că aceste probleme sunt rezolvabile”, spune procuroarea într-o discuție cu Libertatea. 

Facem interviul în camera unde au loc audierile cu copiii din București care reclamă abuzuri sexuale. 

De la mijlocul lui 2020, aceste audieri nu mai pot fi făcute în secțiile de poliție din sectoare, pentru a se evita retraumatizarea victimelor. 

În spațiul recent inaugurat, procuroarea face o glumă despre mirosul de parchet nou, de la Parchet. 

„Nu suntem niște ogri (n.r. – căpcăuni). Suntem niște oameni normali care ne facem treaba și vrem să aflăm adevărul”, precizează ea. 

Recomandări

Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii

Avalanșa de dosare nerezolvate

După ce a început să se specializeze pe zona de abuzuri sexuale cu victime minore, a urmat o surpriză. Numărul cazurilor. Și, mai ales, numărul restanțelor.

Dosare care înainte erau repartizate tuturor procurorilor ajungeau acum la ea și la colegii recent specializați în aceste cauze. 

În plus, veneau din spate foarte multe dosare. Erau sesizări făcute de mai mult timp. Mi-am dat seama că acei copii au stat timpul ăsta să aștepte o soluție de la procurori.

Procuroarea:

La nivelul parchetelor de sector există în prezent 3-4 procurori specializați în instrumentarea abuzurilor sexuale cu victime minore. 

Și-au dat seama că e nevoie să prioritizeze aceste dosare. „La 1-2 zile după ce suntem sesizați, noi începem să stabilim audierea și celelalte lucruri pe care le avem de făcut. Așa ne eliberăm și noi de tensiunea asta.” E ca și cum n-ar mai avea stresul că situația unui copil e neglijată, au certitudinea că sistemul, motorul birocrației bune, în sensul rezolvării, a pornit și nu mai poate fi oprit. 

Clasarea e norma

Printre dosarele care au ajuns la ea, în urma redeschiderii urmăririi penale, a fost și cel al unei fete de 17 ani, care reclamase că a fost violată de tatăl ei vitreg, cu patru ani în urmă. Dosarul fusese clasat atunci. 

Recomandări

Cum protejează Înalta Curte „intimitatea” inculpaților în fața anchetelor DNA și DIICOT. Lista VIP-urilor care au scăpat de interceptări acuzatoare

Tomescu spune că nu vrea să critice activitatea procurorului care s-a ocupat inițial de caz. „Fără pregătire specifică, e foarte greu să instrumentezi un astfel de caz, să înțelegi cum trebuie să faci lucrurile. Nu sunt spețe precum celelalte. Probatoriul este diferit.”

Clasarea în astfel de dosare e norma, conform cifrelor din sistemul juridic românesc. Cel mult 13-14% din dosarele penale având ca obiect abuzuri sexuale comise asupra minorilor sunt trimise în judecată

Procurorul Marian Trușcă, într-un interviu pentru Libertatea: 

„Eu sunt convins, pe baza experienței, că multe dintre soluțiile de clasare (în dosarele de abuz sexual contra minorilor – n.r.) sunt greșite”, adaugă procurorul Marian Trușcă, într-un dialog cu Libertatea din 2021.

„Când am sunat-o, fata era foarte revoltată”

Ca prim pas, procuroarea Tomescu a sunat-o pe victimă pentru a le invita pe ea și pe mama ei la o discuție preliminară. Adolescenta era furioasă. I-a reproșat la telefon că procurorii i-au distrus viaţa, n-au crezut-o, au umilit-o.

Tomescu i-a dat dreptate. Și i-a cerut scuze. 

„Când am sunat-o, fata era foarte revoltată. Nu puteam să fac altceva decât să îi cer scuze în numele instituției noastre că s-a întâmplat așa. Nu am promis absolut nimic, i-am spus doar că vreau să avem o discuție. Asta a fost totul, pentru că nu puteam să-i promit ceva atâta timp cât dosarul nu era închegat, ca eu să știu dacă îl voi putea trimite sau nu în judecată”, spune procuroarea. 

„Dar i-am cerut să-mi acorde o șansă”, adaugă procuroarea. 

I-a spus fetei că adulții greșesc mai mult decât copiii. 

„Noi credem că ei nu înțeleg. Dar copiii înțeleg foarte bine toate lucrurile și trebuie să ne comportăm cu ei ca și cum sunt niște adulți în devenire. Dacă-i tratezi ca pe niște egali, și deschiderea lor va fi diferită”, completează magistratul.

Cea mai grea audiere

După o discuție preliminară cu adolescenta și mama ei, „unde din nou am plecat capul şi am acceptat tot ce ne reproşa nouă ca instituţie a statului, care ar fi trebuit să o ocrotească şi să-i facă dreptate”, copila a acceptat să fie audiată din nou. 

De data asta, audierea s-a făcut pe baza unei metode științifice, protocolul NICHD, în camera de audiere pentru minori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Protocolul NICHD (National Institute of Child Health and Human Development) a fost conceput pentru audierea minorilor victime ale violenței sexuale. A fost dezvoltat în SUA de o echipă interdisciplinară de cercetători, criminaliști, ofițeri de poliție și profesioniști din domeniul juridic. Ține cont de etapele de dezvoltare ale copilului, capacități lingvistice, memorie, efectele stresului și ale traumei.

Tomescu spune că a fost una dintre cele mai grele audieri pe care le-a făcut. Fata a plâns încontinuu.  

Nu era poate cea mai urâtă faptă de care auzisem, dar durerea ei era cea mai mare. Eram un simplu spectator la o poveste ce s-a derulat timp de mai multe luni în tăcere, singurătate şi fără ca nimeni din jur să intuiască ce se întâmpla şi mai apoi s-o creadă.

Extras din articolul scris de Alexandra Tomescu:

La final, a simțit nevoia să o întrebe cum i s-a părut audierea. „A spus că i s-a părut foarte greu că a trebuit să rememoreze toate lucrurile acelea, dar că i se pare și bine în același timp, cumva a scăpat de o povară pe care o avea.”

„Am încredere în tine”

După audiere, a condus-o pe fată până la ieșirea din instituție, unde o aștepta mama ei. Așa procedează cu victimele minore audiate în astfel de cazuri. 

„Coboram pe trepte și eram cumva foarte concentrată să o fac să iasă din starea respectivă. La un moment dat m-am împiedicat și ea m-a ținut de mână. M-a prins efectiv de mână și mi-a spus «Am încredere în tine». Din senin, fără legătură cu ce vorbisem până atunci”, își amintește Alexandra Tomescu.

Nu a știut cum să reacționeze. 

„I-am zis mulțumesc. Era prea mult și pentru mine. Apoi am continuat discuția, am dus-o la mama ei”, adaugă procuroarea.

De data asta, adolescenta a fost crezută. Dosarul este acum în instanţă.

Violatori în serie

Fata de 17 ani nu a fost singura victimă. După ea, la distanță de trei ani, a urmat o altă victimă a aceluiași abuzator. 

„Ce avem noi aici este un caz de violator în serie”, spune procuroarea.  

Copiii se tem să raporteze astfel de cazuri. Iar când sunt totuși sesizate, organele de anchetă nu știu, de multe ori, să le instrumenteze corect. „Autorii capătă încredere, observă că nu se întâmplă nimic și apar mai multe victime”, explică aceasta.

Procuroarea afirmă că fără formarea necesară pentru instrumentarea acestor cauze, fără camere de audiere pentru victimele minore, fără metode științifice de lucru, sistemul judiciar din România contribuie la existența unor „violatori în serie”.

„De aceea, este foarte important să avem parte de o formare foarte riguroasă și continuă. Nu sunt suficiente două seminarii în care s-a discutat despre asta, te duci acasă și, gata, o să fii expert și o să știi să faci o audiere de calitate”, adaugă Tomescu.

• La nivel de țară există doar 8 camere de audiere pentru victimele minore ale unor abuzuri sexuale. 
• 7 dintre ele au fost amenajate cu bani privați: prin proiectul „Loc de Bine”, finanțat de Asociația „Zi de Bine” și implementat cu ajutorul Asociației Victimelor Infracțiunilor Sexuale.
• În marea lor majoritate, copiii din România care trec prin astfel de abuzuri sunt audiați în secții de poliție din țară, de către personal nespecializat.

Cu fiecare dosar pe care îl tratăm la fel ca pe oricare altul nu facem decât să încurajăm agresorii şi în final să-i transformăm prin inacţiunea noastră în violatori în serie 

Procuroarea:

Cum ajung să vorbească copiii despre abuzurile sexuale

Tomescu spune că cele mai multe sesizări au ajuns la ea prin intermediul direcțiilor de asistență socială și protecția copilului (DGASPC). 

Copiii au fost consiliați psihologic pe alte teme. De exemplu, pentru faptul că au abandonat școala. Ulterior a ieșit la iveală și abuzul sexual. „Copiii capătă încredere în psihologul respectiv și la un moment dat spun «acum nu știu cât timp am fost abuzat»”, precizează procuroarea. 

„Și atunci psihologul de la DGASPC este dator să ne sesizeze. Asta este o altă chestiune pe care ar trebui să o subliniem. Nimeni nu poate fi o sită sau să analizeze el dacă este sau nu cazul să facă un denunț. Da, deci persoana ne va sesiza pe noi în cazul acesta”, explică magistratul. 

În multe situații însă nu se procedează așa. În județul Constanța, de exemplu, într-un caz de abuz sexual prezentat de Libertatea, în care au existat mai multe victime minore, iar persoana acuzată era un profesor de limba română, inspectorul școlar general a recomandat efectuarea unei cercetări disciplinare la nivelul școlii. 

„În momentul în care cineva află de un astfel de abuz, primul lucru pe care trebuie să-l facă este să sesizeze organele”, adaugă ea. 

Cine are grijă de rănile „turistului rănit”? 

Tomescu spune că una dintre cele mai importante măsuri în astfel de cauze ar fi introducerea consilierii psihologice pentru victime, indiferent de soluția dată de procurori. 

„Într-adevăr sunt dosare pe care nu le poți proba absolut deloc. De aceea este foarte necesar ca acești copii să fie incluși ulterior într-un program de consiliere psihologică, chiar dacă se dă o clasare”, explică procuroarea. 

Face următoarea paralelă. Fără consiliere psihologică pentru victimă, e ca și cum l-ai omorî pe ursul care a atacat un turist în pădure, dar pe turist l-ai lăsa însângerat pe pământ, să-și vadă singur de rănile lui.

„Indiferent de soluția care se va da în dosarul respectiv, copilul a avut un motiv pentru care a făcut acea afirmație”, încheie magistrata, convinsă că, fie și în absența unei fapte care să fie infracțiune, societatea are o traumă de rezolvat. 

Foto: Vlad Chirea

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro