Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, cauza având ca obiect decesul numitei Anghele Mihaela, din municipiul Galaţi, a informat unitatea, într-un comunicat de presă.
„S-a avut în vedere presupunerea că decesul a survenit ca urmare a neacordării tratamentului medical de urgenţă şi a diagnosticării greşite de către personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Galaţi. Dosarul penal menţionat a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi. Ulterior, cauza a fost preluată, prin ordonanţa procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, de către această unitate de parchet, în vederea efectuării urmăririi penale”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
În cauză a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem, cu privire la faptă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Foto: www.spitalulurgentagalati.ro
Vezi rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_7f13d3044b6bd1c3eca5559b4b149690.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_5184fe3ecda2f56c9305b5b1bd74d6e5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_50f1d0f9fa64621295546c184b635ae1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_57c951d1cfe30a8ee39f7536e7e86b37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_840a38e855c6417859029f61f0e45329.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_66f4ab018c21a7b8e07ffac89bd1567b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_d9e5e04612140d9b45c30b7aaab05469.jpg)