Dupa ce doi oficiali americani s-au aratat ingrijorati de coruptia din Romania, oficialitatile au ezitat sa reactioneze. Mai mult, atat Ion Iliescu cat si reprezentantii PSD au catalogat spusele lui Michael Guest drept „critici amicale” si dezbateri „generale”. Insa la nici 48 de ore dupa aceasta s-au vazut primele miscari.
Presedintele Federatiei Romane de Fotbal a fost chemat, ieri, la sediul Parchetului National Anticoruptie, pentru o discutie cu procurorii pe tema neregulilor din fotbalul romanesc. Mircea Sandu a dat curs invitatiei si, vreme de o ora, a stat de vorba cu anchetatorii despre acuzatiile ce „atenteaza” la tihna sportului rege.
„Confesiunile” sefului FRF in fata oamenilor legii nu au avut nimic in comun cu o audiere clasica, semanand, mai degraba, cu un dialog „neconventional”, dupa cum ne-a declarat purtatoarea de cuvant a PNA. „A fost pur si simplu o discutie intre procurori si dl Mircea Sandu, cu rugamintea sa ne ajute sa intram in posesia unor documente, date concrete si probe in legatura cu tot ceea ce se scrie in presa in ultimul timp despre faptele de coruptie din fotbal”, ne-a explicat Gabriela Neagu. Pe lista procurorilor figureaza si numele lui Mitica Dragomir si cele ale unor sefi de cluburi si ale altor „personalitati din lumea fotbalului”.
Sorin Ovidiu Vintu a fost chemat si el ieri, in jurul orei 10.00, la Directia Cercetari Penale, unde este inchisa Ioana Maria Vlas. El a fost insotit de avocatul Marian Nazat, care, dupa intrevederea cu anchetatorii, ne-a declarat ca lui Sorin Ovidiu Vintu doar i s-a adus la cunostinta, oficial, ca i-au fost blocate conturile si ca a fost dat in consemn la frontiera. Cateva ore mai tarziu, Parchetul Curtii Supreme de Justitie a emis un comunicat cu privire la audierea lui Vintu, din care reiese altceva, ca ritmul anchetei s-a accelerat: „Au fost efectuate si alte activitati procedurale, al caror continut nu poate fi facut public fara a se afecta caracterul confidential al urmaririi penale”, se subliniaza misterios in mesajul Parchetului.
Singurul care ar fi avut ceva de spus si dovedit in problema coruptiei, fostul expert guvernamental Fanel Pavalache, a fost cu mare atentie protejat de ochii si urechile publicului. El a avut prima infatisare in dosarul in care este acuzat ca a cerut o mita de 2.000.000 dolari pentru stoparea procesului de faliment al Bancii Internationale a Religiilor. Problema sensibila e cui i-au fost destinati banii. Sedinta s-a desfasurat cu usile inchise, iar presa a fost anuntata ca Pavalache „nu a fost prezent la infatisare”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News