În rechizitoriul de 56 de pagini, procurorii americani au arătat că Hunter Biden a evitat să plătească cel puțin 1,4 milioane de dolari în taxe federale pe care le datora pentru anii 2016, ultimul an complet al mandatului de vicepreședinte al lui Joe Biden, până în 2019.

Procurorii au transmis că Biden jr s-a sustras de asemenea de la plata impozitelor pentru anul 2018 prin depunerea de declarații false sau frauduloase. Hunter Biden „a cheltuit milioane de dolari pe un stil de viață extravagant în loc să își plătească facturile fiscale”, au mai notat procurorii în rechizitoriu.

Actul de acuzare se referă la câștigurile obținute din conexiunile pe care Hunter Biden le-a făcut în Ucraina, România și China, potrivit The Wall Street Journal.

El a fost plătit în conturi bancare din SUA prin intermediul unor entități din aceste țări și din alte părți, se arată în rechizitoriu.

„În toamna anului 2015, pârâtul (n.r. Hunter Biden) a încheiat un acord verbal cu asociatul de afaceri 1 pentru a ajuta un om de afaceri român, GP, să conteste acuzațiile de dare de mită cu care se confrunta în țara sa de origine. GP a plătit o entitate asociată cu Asociatul de afaceri 1, prin intermediul afacerii românești a lui GP. Între noiembrie 2015 și mai 2017, entitatea asociatului de afaceri 1 a primit aproximativ 3.101.258 de dolari, sumă care a fost împărțită aproximativ în trei părți între pârât, asociatul de afaceri 1 și asociatul de afaceri 2”, se arată în actul oficial de acuzare al procurorilor americani, publicat de The New York Times.

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine” | EXCLUSIV
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine” | EXCLUSIV

Hunter Biden a fost una dintre țintele lui Donald Trump, fiind atacat atât pe plan personal, cât și pentru afacerile sale care de multe ori au presupus ocuparea unor poziții care s-au intersectat cu cariera politică a tatălui său. Printre aceste poziții s-a numărat și consilierea omului de afaceri român Gabriel Puiu Popoviciu, scria NYT, în 2019.

Biden jr, fostul șef al FBI Louis Freeh și mai mulți avocați americani planificau, în 2016, o campanie complexă pentru protejarea lui Puiu Popoviciu, judecat în acel moment în dosarul „Ferma Băneasa”, însă eforturile, care au inclus discuții cu ambasadorul SUA la București din acel moment, Hans Klemm, și cu foști sau actuali oficiali americani, nu au avut în cele din urmă niciun rezultat, iar Popoviciu a fost condamnat.

Acuzațiile procurorilor vin după ce Comisia de Supraveghere a Camerei Reprezentanților din SUA a dezvăluit, în luna, mai că „peste un milion de dolari a fost transferat de la un om de afaceri român corupt către familia Biden”, potrivit The New York Post.

„În timp ce vicepreședintele Biden dădea lecții României despre anticorupție, în realitate el a fost un panou publicitar ambulant pentru ca fiul său și familia sa să strângă bani”, a declarat, pe 9 mai, președintele Comisiei, republicanul James Comer, în cadrul unei conferințe de presă.

LIVE TEXT | Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump a câștigat Pennsylvania și e aproape de al doilea mandat
Recomandări
LIVE TEXT | Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump a câștigat Pennsylvania și e aproape de al doilea mandat

Comisia Camerei a prezentat documente bancare pentru a descrie modul în care 3 milioane de dolari ar fi fost transferate de la Bladon Enterprises Limited a lui Gabriel Popoviciu la Robinson Walker LLC – controlată de partenerul de afaceri al lui Hunter, Rob Walker, între noiembrie 2015 și mai 2017.

Din cele 3 milioane de dolari, se arată în memoriu, aproximativ o treime, 1.038.627,08 dolari, a fost transferată în conturi bancare aparținând lui Hunter Biden, primei nurori Hallie Biden și unui membru anonim al familiei Biden.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (24)

DanCraciunescu   •   09.12.2023, 18:12

Nu stiu cum se face ca la rau mereu suntem si noi amintiti

Gabryella   •   09.12.2023, 12:28

Se pare ca serviciile secrete își fac bine treaba.

chiruleonard   •   09.12.2023, 12:02

Coruptia e peste tot in lume. Face ravagii.

Vezi toate comentariile (24)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria în faţa Kamalei Harris şi promite: “Va fi cu siguranță epoca de aur pentru America”. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria în faţa Kamalei Harris şi promite: “Va fi cu siguranță epoca de aur pentru America”. Update
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
Ce decizie importantă a luat Carmen Grebenișan după ce a aflat că implanturile ei mamare sunt cancerigene: „Mi-a fost recomandat să...”
Elle.ro
Ce decizie importantă a luat Carmen Grebenișan după ce a aflat că implanturile ei mamare sunt cancerigene: „Mi-a fost recomandat să...”
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Clipe de panică în Mehedinţi. Un mărfar cu benzină care a deraiat, la un pas să explodeze. Pompierii au nevoie de un utilaj special ca să-l pună pe şine
Observatornews.ro
Clipe de panică în Mehedinţi. Un mărfar cu benzină care a deraiat, la un pas să explodeze. Pompierii au nevoie de un utilaj special ca să-l pună pe şine
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI