Adrian Nastase s-a aratat ieri dispus sa-i primeasca pe procurorii DNA acasa, la doar cateva zile dupa descinderea presei in domiciliul sau din str. Zambaccian, nr.16.
Intr-o conferinta de presa sustinuta ieri, in calitate de deputat, Adrian Nastase a pus doua conditii pentru prezenta procurorilor in casa sa. El i-a cerut, printr-o adresa, procurorului sef Daniel Morar sa ii comunice lista obiectelor importate din China ce ar putea proba eventuala primire de mita, dar si expertizarea tamplariei din termopan.
Morar: „Nu putem face publica lista obiectelor”
“Pentru ca doresc incheierea cat mai urgenta a cercetarii penale in aceasta cauza si aflarea cat mai rapida a adevarului, am solicitat procurorilor sa-mi trimita lista completa a bunurilor mobile pe care le vizeaza, clar descrise prin atribute precum cantitatea, culoarea, greutatea, in asa fel incat sa le pot identifica”, a subliniat Adrian Nastase.
Cunoscut pentru ironia sa, Adrian Nastase nu s-a putut abtine sa nu introduca in document un termen cel putin ciudat. “(…) Va solicit sa dispuneti efectuarea unei expertize prin care un expert abilitat legal sa detalieze caracteristicile chimice, fizice si organoleptice ale acestora (ale tamplariei termopan, parchetului si obiectelor sanitare – n. red.)” – astfel suna una dintre solicitarile presedintelui Camerei. Toate bune si frumoase, doar ca definitia termenului organoleptic nu are nici o legatura cu tamplaria termopan, ci este strict legata de domeniul alimentar si reprezinta testarea sau gustarea unor alimente. Cu alte cuvinte, Adrian Nastase ii invita pe procurori sa ii guste termopanele.
Seful DNA, Daniel Morar, a declarat ca cererea urmeaza sa fie vazuta de anchetatori. “Nu putem face publica lista obiectelor pe care le cautam. Si procurorii au facut o cerere Parlamentului si nu a fost aprobata. Daca domnul Nastase ar fi vrut sa stie ce cauta procurorii ar fi trebuit sa accepte perchezitia”, a precizat Morar.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!