Criminalul adevărat, prins abia anul acesta

Deşi oribilia crimă pentru care Marcel Ţundrea a stat nevinovat ani buni la puşcărie şi ulterior a decedat din pricina bolilor care l-au năpădit în spatele gratiilor, s-a petrecut în urma cu 19 ani, adevăratul criminal a fost prins abia în martie anul acesta. Atunci, procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General, Marius Iacob, a redeschis ancheta şi astfel s-a dovedit că omul care a omorârt-o pe Mioara Gherasie nu este Ţundrea, ci consăteanul şi colegul acestuia de celulă, Gheorghe Avram.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News