Codruț Olaru ar fi comis fals în acte publice, declarând, sub propria semnătură, că întrunește punctajul minimal cerut de standardele obligatorii ale Consiliului Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), arată sursa citată.
Gabriel Liviu Ispas a fost președintele comisiei de concurs, la acea vreme secretar de stat în Ministerul Educației. Totodată, el era responsabil cu Direcția juridică a ministerului și decan al Facultății de Drept de la Universitatea privată „Titu Maiorescu”. Din comisia de examinare a făcut parte și actualul ministru al justiției, Tudorel Toader, care i-a coordonat și doctoratul.
Ar fi plagiat și teza de doctorat
Jurnaliștii au descoperit că fișa de verificare și lista de lucrări ale lui Codruț Olaru nu îndeplinește punctajul minim și necesar, nici unele criteriile obligatorii cerute de standarde − condiții cumulative ca un candidat să fie declarat admis.
Procurorul Codruţ Olaru a declarat, sub semnătură proprie, că însumează un punctaj de 90,8. În realitate, punctajul său era de 32,8, adică jumătate din punctajul minim necesar, arată pressone.ro.
Elena Udrea s-a gândit să-și deschidă o afacere în Costa Rica. Ce idee a avut