La data comiterii faptelor de care este acuzat, Emilian Eva era procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Procurorul Emilian Eva a devenit cunoscut după ce a instrumentat dosarul privatizării ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani închisoare.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, şi Bianca Mădălina Eva şi Ioan Eva, fiica, respectiv nepotul procurorului de la Iaşi. Cei doi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunilor mai — iunie 2014, perioadă în care o rudă a sa se afla internată în spital, Emilian Eva i-a solicitat unui medic să depună toate diligențele profesionale „ca să fie bine pentru toată lumea”, în sensul de a-i acorda tratamentul de specialitate persoanei internate.
„Ulterior acestei solicitări, în data de 16 iunie 2014, inculpatul Eva Emilian a dispus printr-o ordonanţă clasarea unei cauze penale, respectiv renunţarea la urmărirea penală faţă de medicul respectiv, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, înşelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals. Soluţia a fost dispusă la un interval de patru zile de la data repartizării dosarului respectiv procurorului Eva Emilian”, se arată într-un comunicat al DNA.
După soluţionarea favorabilă a acestei cauze, în intervalul august 2014 — ianuarie 2015, Emilian Eva a pretins şi primit de la medicul respectiv diverse bunuri şi foloase necuvenite drept contraprestaţie pentru soluţia favorabilă adoptată.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro