Congresmanul democrat Jerry Nadler l-a acuzat pe William Barr că nu a lăsat „faptele să vorbească”, făcând referire la raportul de 400 de pagini, realizat de anchetatorului special Robert Mueller privind presupusul amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale americane.

Congresul Statelor Unite va primi joi raportul. O parte din document va fi cenzurată: procurorul general al SUA, William Barr, şi echipa sa au lucrat câteva săptămâni ca să acopere cu marcaje netransparente rânduri din raportul de 400 de pagini, notează agenția DPA, citată de Agerpres.

Congresmenii democrați au încercat să-l oblige pe procurorul general al Statelor Unite să trimită raportul necenzurat. William Barr a susținut, însă, că este obligat prin lege ca unele dintre informații nu ajung în spațiul public.

Barr susține că a explicat care sunt criteriile folosite pentru secretizarea unor fragmente din raportul Mueller: nu pot fi dezvăluite informaţii primite de un mare juriu, din cauza reglementărilor privind secretul; nu pot fi făcute publice contribuţii ale serviciilor de informaţii care ar putea dezvălui sursele şi metodele folosite de acestea; sunt exceptate şi detaliile care pot afecta proceduri judiciare aflate în curs; nu poate fi implicată imaginea sau dreptul la confidenţialitate al unor „actori periferici” care nu au fost acuzaţi.

„Aceste categorii, cred că majoritatea celor de bună credinţă vor fi de acord, sunt lucruri care trebuie eliminate”, a spus el.

Fiecare redactare va fi indicată printr-un cod de culori şi însoţită de explicaţii ale motivelor cenzurii.

„Situaţia de faţă îmi cere să îmi exercit prerogativele de a dezvălui cât de multe informaţii pot”, a declarat procurorul general unei comisii a Congresului.

Procurorul general al Statelor Unite va susţine o conferinţă de presă joi la ora 9:30 (13:30 GMT) pentru a discuta raportul alături de adjunctul său, Rod Rosenstein, cel care l-a desemnat pe Mueller ca procuror special în mai 2017.

Ulterior, raportul va fi trimis Congresului. Unii dintre democraţi susțin că întârzierea serveşte interesului lui Barr – care a fost numit de preşedintele Donald Trump – de a ghida opinia publică înainte ca altcineva să aibă ocazia de a trage propriile concluzii.

sursă foto: Northfoto


Citește și:

OPINIE | Tolo: „Prin înlocuirea lui Tudorel Toader cu Eugen Nicolicea, PSD trece de la scrimă la un duel cu aruncătorul de flăcări”


 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News