Mai exact, procurorul militar a afirmat după întrevederea cu președintele Klaus Iohannis că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din justiție ar fi fost înfințată contrar prevederilor Constituției.
Inspecţia Judiciară anunţă că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Bogdan Ciprian Pîrlog, prim-procuror adjunct la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, se arată într-un comunicat al instituției.
„Din verificările efectuate, inspectorii judiciari au reţinut că susţinerile procurorului Pîrlog, cuprinse în comunicatul Asociaţiei „Iniţiativa pentru Justiţie” din 30 martie 2019, sunt false, au un efect defăimător cu privire la activitatea procurorilor Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie şi, ca atare, aduc atingere onoarei, probităţii profesionale, precum şi prestigiului justiţiei”, arată Inspecţia Judiciară.
Acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză, precizează sursa citată.
Procurorul Bogdan Pîrlog a demarat dosarul împotriva jandarmilor pentru violenţele de la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei. El a spus şi că prevederile legislative care au dus la înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie încalcă Constituţia.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro