Peste 20 de milioane de biciclete sunt vândute anual în Europa. 13 milioane sunt fabricate chiar pe continent, iar România a devenit al șaselea productor ca volum. Este vorba în primul rând de biciclete de agrement. Numai cele fabricate la Deva ajung în 22 de țări europene, iar cererea crește!

“Producem și vindem în tot mai multe variante decât înainte. Asta înseamnă că piața cere tot mai multe personalizate. De la nevoie pleacă, pentru că orasele mari devin tot mai aglomerate. Ajungem mai repede cu bicicleta decât cu mașina, uneori”, spune Tianqi Yang, directorul general al companiei producătoare de biciclete.

România este și al doilea producător de componente pentru biciclete din Europa, după Italia. Peste 4.000 de oameni lucrează în fabricile, magazinele și service-urile specializate din țara noastră, estimează patronatul din domeniu.

“Se deschid și fabrici, și magazine. Tocmai se deschide o fabrică nouă la Craiova și evolueaza mult zona Deva, plus zona Bacău. Sunt zone noi, care anul acesta pornesc cu branduri noi de biciclete produse aici. Magazine noi se deschid, important este să reușească să le țină deschise și peste iarnă. Oamenii își doresc, ajung să strângă bani să-și cumpere biciclete”, spune Valentin Ionescu, directorul Asociației Profesionale a Producătorilor, Importatorilor și Comercianților de Biciclete din România.

Aproape 80% din bicicletele fabricate la noi sunt vândute în Germania, Olanda sau în alte țări, mai ales europene. Din cele aproape 400.000 de biciclete cumpărate în România anual, aproape jumătate sunt produse aici. Comercianții spun că românii au devenit mai informați și cheltuiesc chiar și câteva mii de lei pentru o bicicletă de calitate.

“Sunt foarte căutate mountain bike-urile, pentru că e foarte frumos, în această perioadă să ieși nu doar pe asfalt, ci și pe poteci. Foarte mulți își iau biciclete pliabile, care sunt ușor de transportat pentru job, dar sunt mulți și cei care își caută biciclete pentru weekend”, declară Ștefan Chivu, reprezentant comercial.

Prețul contează cel mai mult în alegerea unei biciclete. Olandezii cheltuiesc 900 de euro în medie pentru una, danezii dau peste 600 de euro, dar pentru români prețul mediu e de aproximativ 150 de euro.

“Este o tendință extraordinară și multă dezbatere la nivel european despre ce înseamnă bicicleta electrică. Vom înlocui mijlocul de transport, mașina, pe distanțe de 30-40 km, asta este ideea. Se construiesc autostrăzi dedicate bicicliștilor. În România, riscul de a merge pe bicicletă electrică, în momentul în care nu exisră trasee și nu sunt piste pentru bicicliști, este cam mare”, susține Raluca Fișer, de la Green Revolution.

Se estimează că doar 2- 3% dintre români folosesc bicicleta ca mijloc alternativ de transport, de aproape zece ori mai puțini decât olandezii sau danezii. Bicicletele s-ar putea înmulți și pe drumurile noastre, chiar și în lipsa infrastructurii, dacă deputații aprobă legea care le permite angajatorilor să le acorde salariaților bonuri cu care să-și cumpere biciclete sau piese pentru ele, în limita a 1.500 de lei pe trei ani. Proiectul are deja aprobarea Senatului.

Video: Știrile TVR

 
 

Urmărește-ne pe Google News