Publicația notează că în acest moment peste 60 de producători de gadgeturi au acces la aceste date prin intermediul unor API-uri. Acestea sunt mici bucăți de cod și fac legătura între diverse alte funcționalități ale telefonului.
Facebook a început să ofere acces producătorilor de smartphone-uri la aceste date în 2007, într-un moment în care magazinele de aplicații nu erau așa de cunoscute și omniprezente în viața oamenilor. Aceste parteneriate privind datele aveau ca scop final oferirea de către producători a unor facilități, precum mesageria instant, lista de contacte și butoanele de ”Like”.
Sifonare de date
Numai că prin intermediul acestor API-uri se puteau scurge mult mai multe informații decât cele intenționate.
Facebook a anunțat în aprilie că va înceta acest program, însă multe dintre acestea încă mai funcționează.
Problema este că prin intermediul acestora, producătorii de electronice puteau aduna date despre prietenii virtuali ai posesorului fără acceptul acestora și chiar și în cazul în care aceștia refuzau să ofere informații.
Producătorii de electronice, exceptați
Facebook a interzis dezvoltatorilor de aplicații să mai colecteze date despre prietenii virtuali începând cu anul 2015. Dar Facebook nu a anunțat niciodată că a exceptat producătorii de telefoane de la această practică.
Problema este că aceste acorduri ar încălca un acord din 2011 dintre Facebook și FTC – autoritatea americană de Comerț. Facebook a promis atunci că nu va modifica setările utilizatorilor care vor ca datele lor să rămână private.
Acordul a venit la acel moment după ce o investigație a FTC a arătat că Facebook a permis dezvoltatorilor de aplicații și altor terțe părți să colecteze date personale despre prietenii lor, chiar și atunci când aceștia nu doreau acest lucru.
Facebook susține că partenerii săi hardware nu puteau integra aceste facilități fără ca utilizatorii să își dea acordul. De asemenea, gigantul susține că imaginile utilizatorilor și informațiile despre ei nu puteau fi disponibile decât atunci când aceștia le partajau deja cu prietenii în cauză, conform TechCrunch.
În fine, Facebook spune că producătorii de electronice sunt furnizori de servicii pentru Facebook, la fel cum sunt și furnizorii de cloud computing. Problema este că alte companii au pe serverele lor date de pe Facebook.
Lăcătușul a dat prietenilor săi cheia de la ușa ta
Iar New York Times susține că a testat acest lucru și producătorii de telefoane pot prelua date precum religia, starea civilă, opțiunile politice și evenimentele care îi interesează.
De asemenea, puteau aduna date despre prietenii posesorilor, chiar dacă nu aveau acceptul utilizatorilor. Puteau aduna astfel data de naștere, locul de muncă, educația și dacă sunt sau nu online.
În total, au fost colectate peste 50 de tipuri de date personale.
”E ca și cum ai instala o încuietoare ca să afli pe urmă că lăcătușul a mai dat chei și tuturor prietenilor săi, astfel încât aceștia să vină și să îți umble prin lucruri fără să te întrebe”, spune Ashkan Soltani, cercetător și consultant privind viața privată și fost expert al FTC pe tehnologie.
Facebook susține că nu știe cazuri de utilizare improprie a datelor din partea producătorilor de electronice.
Ce fel de date adună producătorii de telefoane
New York Times dă și câteva exemple. Potrivit ziarului, reporterul său Michael LaForgia a folosit un BlackBerry Z10. Acesta s-a logat în aplicația Hub, iar aceasta a aflat imediat date despre 556 dintre prietenii săi. Mai departe, aplicația BlackBerry Hub a dat acces la informațiile despre alți 294.258 de oameni.
Problema a apărut intern în cadrul Facebook încă din anul 2012, când a fost reclamată drept o posibilă problemă privind viața privată.
În cazul Apple, gigantul a primit acces la rețeaua socială atunci când a integrat Facebook cu iOS, iar facilitatea era necesară pentru ca oamenii să poată posta poze fără să mai deschidă aplicația. Apple nu mai are acces la rețea din luna septembrie 2017, potrivit companiei.
Pe lângă Samsung și Apple – cei mai mari producători de smartphone-uri la nivel mondial, ar mai fi avut acces la informații și Amazon, care a produs un telefon în 2014, și care produce acum tablete. De asemenea, și Microsoft ar fi vizată. Compania a produs anterior telefoanele Kin, iar apoi a preluat divizia de mobile a finlandezilor de la Nokia.
În fine, este de așteptat ca și HTC să aibă un acces similar, deoarece HTC a produs anterior două modele de ”smartphone-uri Facebook”.
Scandalul Cambridge Analytica
Facebook a intrat în colimatorul autorităților din întreaga lume, după ce s-a aflat că firma de marketing politic Cambridge Analytica a avut acces la datele a 87 de milioane de oameni, pe care le-a folosit apoi în referendumul pentru Brexit și alegerea lui Donald Trump drept președinte al SUA.