Asociatiei Romane a Carnii (ARC) a anuntat miercuri ca preturile la carne si produse din carne de porc ar putea creste cu 25% daca taxa vamala nu va fi eliminata sau redusa temporar. Guvernul a reactionat prompt. in sedinta de guvern de joi, purtatorul de cuvant al Executivului, Despina Neagoe, a declarat ca masura reducerii taxei este temporara. „Analizand piata carnii de porc, atat pe plan intern cat si extern, rezulta o crestere semnificativa a pretului, cu 25% mai mult fata de luna aprilie a anului curent. Cunoscandu-se faptul ca o parte din carne se importa, iar preturile interne au crescut simtitor, Guvernul a hotarat reducerea taxei vamale cu 10% la carcasa si semicarcasa”, spune Neagoe.
Sorin Minea, presedintele ARC, ne-a spus ieri: „Daca aceasta masura s-ar fi luat acum o luna, cand am cerut-o noi, exista posibilitatea unei reasezari a pietei. Dar acum, Guvernul vine cu o jumatate de masura. Reducerea doar cu 10% a taxei vamale va duce la o majorare cu 10-15% a pretului la carne, iar la produsele din carne mai putin”.
si pretul painii a intrat in atentia guvernantilor, dupa ce producatorii „au uitat” s-o ieftineasca, desi au primit subventii, a plouat si au avut productii mari de grau. „Din punctul de vedere al statului, pentru ca 20% din pret e subventionat, e normal ca si pretul de vanzare sa suporte o scadere similara”, a spus ministrul controlului, Ionel Blanculescu (foto). 552 agenti economici din domeniul panificatiei au fost controlati de Garda Financiara, Ministerul Agriculturii in colaborare cu ANC. „Sunt situatii in care unii producatori nu au redus preturile de livrare a painii desi costurile au inregistrat o scadere cu pana la 12%, majorand astfel profitul. Suntem interesati daca toti cei care au inregistrat profituri mari platesc taxele si impozitele la adevarata valoare a profitului”, a spus Blanculescu. El a precizat ca pretul painii va scadea in concordanta cu subventia statului si in functie de terminarea productiei vechi de grau”.