Comisia Europeană a alocat un buget de 150 de milioane de euro pentru despăgubirea producătorilor de castraveţi din Uniunea Europeană afectaţi în ultimele săptămâni de îmbolnăvirile cauzate de bacteria E.coli.

„Comisia Europeană a alocat această sumă pentru a acoperi cererile de sprijin financiar venite din partea producătorilor europeni, inclusiv a celor români. Ca regulă generală, despăgubirile se plătesc de către Comisie prin intermediul organizaţiilor recunoscute ale producătorilor de legume şi fructe. Din păcate, în România există o singură organizaţie funcţională, iar mulţi dintre cei afectaţi nu sunt membri ai acesteia. Pentru aceştia însă, Comisia Europeană acceptă de această dată o procedură specială”, a spus Sebastian Bodu, conform unui comunicat, transmis de Mediafax

 
 

Urmărește-ne pe Google News