Avatar, pelicula care a înregistart vânzări record, ar putea avea o continuare. Preşedintele News Corp. Rupert Murdoch a declarat că această posibilitate este deja luată în discuţie şi este convins că regizorul James Cameron nu duce lipsă de idei.
Murdoch a spus însă, că această continuare nu va apărea totuşi prea curând pentru că, în general, proiectele lui Cameron se extind pe o lungă perioadă de timp.
Deşi vânzările au depăşit două miliarde de dolari, finanţarea unei continuări ar putea reprezenta o problemă în perioada de criză, mai ales pentru că filmele lui Cameron au tendinţa să depăşească bugetul alocat. Producătorii sunt însă optimişti datorită succesului pe care pelicula îl are continuare, estimându-se că în următoarele două trimestre profitul de pe urma filmului vor creşte cu 60%.