Astfel, conform datelor analizate, producția Hidroelectrica a scăzut cu 21% anul trecut, iar cel mai mare producător de profil al României anticipează și pentru 2025 o reducere, cu 4%.

În afară de centralele fotovoltaice (cu tot cu cele ale prosumatorilor), care au produs cu 10% mai mult, toate celelalte surse de generare au înregistrat scăderi în luna ianuarie: eolienele, cu aproape 40% mai puțin, termocentralele pe gaze și cărbune (-4,7%) și centrala nucleară de la Cernavodă (-0,2%).

Importurile au explodat

În schimb, importurile au crescut cu 132% (+959.400 MWh), la 1,686 milioane MWh, iar exporturile s-au majorat și ele, cu 4%, la 1,112 milioane MWh.

Anul trecut, conform Transelectrica, producția internă a României a scăzut cu peste 7%, la 50,5 milioane MWh, în timp ce consumul a avansat cu mai mult de 4%, la 53,4 milioane MWh.

Pe partea de hidrocarburi, în ianuarie 2025, producția internă de țiței a scăzut cu 5,5%, la 219.000 tone echivalent petrol (tep), iar importurile au avansat cu 15,6%, la 840.700 tep.

Producția de gaze naturale a fost constantă, la 661.700 tep, dar importurile au consemnat o majorare cu 46,5%, la 158.100 tep.

Resursele de cărbune au crescut cu 1,2%, la 174.500 tep, producția din prima lună a lui 2025 fiind cu 3,9% mai mare, de 172.100 tep, iar importurile prăbușindu-se cu peste 64%, la doar 2.400 tep.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Libertateapentrufemei.ro
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Potra ducea în Congo carne de tun din România: „Paznici de supermarket, șoferi de camion, oameni de peste 60 de ani”. Oficial ONU: „Urmau să fie uciși”
Adevarul.ro
Potra ducea în Congo carne de tun din România: „Paznici de supermarket, șoferi de camion, oameni de peste 60 de ani”. Oficial ONU: „Urmau să fie uciși”
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Elle.ro
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Şi-a sacrificat sănătatea pentru like-uri pe TikTok. Ce a păţit Maria după ce a mâncat lalele
Observatornews.ro
Şi-a sacrificat sănătatea pentru like-uri pe TikTok. Ce a păţit Maria după ce a mâncat lalele
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI