ANSVA a fost notificată prin prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje de la Punctul Naţional de Contact al Ungariei. Cu toate acestea, precizează ANSVSA, în notificarea primită nu s-a comunicat şi un buletin de analiză care să indice prezenţa Listeria monocytogenes în produsele congelate de pe piaţa din ţara noastră.
Toate informaţiile primite au fost diseminate structurilor teritoriale ale ANSVSA implicate, pentru a verifica procedurile de retragere şi rechemare a firmelor distribuitoare şi a celor care comercializează produsele, incluse pe lista de distribuţie comunicată.
„Având în vedere implicarea mai multor state membre în acest caz, Comisia Europeană, prin DG SANTE va organiza, în data de 11 iulie, o teleconferinţă cu toate statele membre pentru a discuta aspecte legate de gestionarea situaţiei generate de prezenţa Listeria monocytogenes în porumbul congelat şi, posibil alte legume congelate. Subiectele discutate în cadrul teleconferinţei vizează măsurile intreprinse de către autorităţile competente din Ungaria în acest caz, un schimb de opinii privind măsurile de gestionare a riscurilor luate la nivelul statelor membre, precum şi recomandări ale DG SANTE (Direcţia Generală pentru Sănătate şi Securitate Alimentară a Comisiei Europene n.r.) faţă de această situaţie”, precizează ANSVSA în comunicat.
ANSVSA a dispus prelevarea de probe din produsele firmei respective, produse retrase de la comercializare şi reţinute oficial.
ANSVSA a anunțat, vineri, că produsele congelate aparţinând companiei „Greenyard” au fost retrase de la comercializare pe piaţa europeană, inclusiv pe cea din România. Măsura vine în contextul în care mai mulţi oameni cu murit după ce au mâncat porumb congelat provenit de la o fabrică din Ungaria.
Vezi lista cu alimentele cu suspiciune de contaminare cu Listeria.
CITEȘTE ȘI:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro