Un studiu prezentat marţi de Paul Anghel, directorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor arată că în urma investigaţiilor realizate de inspectorii alimentari, 22,78% dintre produsele verificate din România, au conţinut diferit faţă de cele din Occident, arată Mediafax.
„Am verificat în funcţie de etichetele care ne-au fost prezentate în studiul european, unde au fost analizate 128 de produse. Dintre acestea au fost găsite în România produse identice de la acelaşi producător, dar unele dintre ele veţi vedea cu cantităţi diferite, diferenţe privind compoziţia, cu absenţa unor ingrediente sau cu prezenţa altor ingrediente, diferenţe privind proporţiile anumitor ingrediente sau diferenţe privind parametri rezultaţi din declaraţiile nutriţionale. Au fost găsite 79 de produse, s-au constatat diferenţe la un număr de 18, reprezentând 22,78% din totalul produselor verificate”, a afirmat Anghel.
Sorin Mierlea, președinte InfoCons, a declarat în emisiunea Adrianei Nedelea, ”LA FIX” că românii trebuie să se informeze bine asupra produselor pe care decid să le cumpere: “Trebuie să devenim consumatori responsabili. Putem decide dacă alegem să mai cumpărăm aceste produse sau nu. Suntem cu toții cetățeni europeni și nu e firesc să existe aceste diferențe. Avem nevoie de legislație care să combată acest lucru. Personal, dacă văd diferențe între un produs pe care îl cumpăr de la Bruxelles și același produs, dar pe care îl iau din România, aleg să nu-l mai cumpăr nici din afara țării, nici din țară. Trebuie să citim etichetele produselor. Înseamnă mult pentru sănătatea noastră” a spus președintele asociației de protecția a consumatorilor.
Astfel, alunele din ciocolata Milka reprezintă doar 17%, faţă
de conţinutul produselor din aceeaşi gamă din Italia, de 22% de
alune.
Băuturile Fanta conţin 5% suc de portocale în România, pe când
cele din Franţa şi Italia conţin 10%. Aceeaşi situaţie este şi
în cazul băuturile Freeway, care conţin 3% suc de portocale în
România, iar în Italia, 20%.
La cele 18 produse s-au constatat diferenţe privind compoziţia ( absenţa unor ingrediente, prezenţa altor ingrediente/aditivi), diferenţe privind proporţiile anumitor ingrediente, diferenţe privind parametrii rezultaţi din declaraţia nutritională.
Analiza produselor
Dr. Oetker Pudding Powder Chocolate (praf de budincă cu gust de
ciocolată, produs în România de SC Dr Oetker Ro srl, Curtea de
Argeş). Din compararea valorilor înscrise în Declaraţia
nutriţionala pentru acesta ,a rezultat că în cazul produsului
comercializat pe piaţă din România şi Bulgaria: procentul de
grăsimi totale este de 3,1% şi de acizi graşi săturaţi este de
1,9% fiind valorile cele mai mari din grupă de ţări analizată; în
cazul unor ţări precum Germania şi Olanda unde produsul prezenţa
conţinutul de grăsimi de 1,5% şi de acizi graşi săturaţi de
0,9%, iar în Italia produsul prezenţa conţinutul de grăsimi de
1,7% , iar cel de acizi graşi săturaţi de 1,1%.
Danone – Activia Nature (producător SC Danone PDPA srl,
Bucureşti). În raport cu celelalte ţări nominalizate în lista,
se constată că procentul de calciu exprimat în % din valoarea
nutritională de referintă al produsului aflat pe piaţă naţională
este de 121 %, faţă de 168% în Finlanda şi 148% în Polonia. În
conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.432/2012 calciul
contribuie la menţinerea sănătătii sistemului osos, este necesar
pentru menţinerea sănătătii dinţilor şi contribuie la
funcţionarea normală a sistemului muscular. Produsul aflat la
vânzare pe piaţă din România are un conţinut de proteine de 3,5%
şi 3,6% în Bulgaria, faţă de ţări precum Malta 3,9%, Germania
şi Finlanda 4,9%.
Kinder -Pingui – Produsul din România şi Bulgaria prezintă
conţinutul de lapte de 21% fată de 24% în cazul produsului
comercializat în Germania, Danemarca, Franţa Olanda şi Finlanda.
Produsul comercializat în România şi Bulgaria prezintă conţinutul
de proteine de 5,3% fată de acelaşi produs comercializat în
Germania şi Finlanda care prezintă conţinutul de proteine de 7%.
Produsul comercializat în Germania şi Finlanda prezintă un
conţinut de proteine mai mare cu 32% fată de produsul comercializat
în România şi Bulgaria, produs care şi prin denumire este adresat
copiilor.
Knorr Bază pentru mancăruri Cub de pasăre: produsul din România
prezintă un conţinut de extract de carne de pasăre de 0,1% în
timp ce acelaşi produs comercializat în Franţa Danemarca şi Cipru
prezintă în compoziţie 1% carne de pasăre. Produsul din România
conţine 2% grăsime de pasăre în timp de acelaşi produs
comercializat în Danemarca şi Malta prezintă 3% grăsime de
pasăre.
The Coca- Cola Company: Fanta Orange: Produsul de pe piaţă din
România prezintă un conţinut redus de suc din concentrat de
portocale respectiv de 5%, faţă de Italia 12%, Franţa 10% şi
Spania 8%. România este singură ţara din lista în care sucul de
portocale din concentrat este nominalizat al patrulea în lista de
ingrediente (în ordinea descrescătoare a ponderii acestora în
produsul finit).
Nestlé-Nestea Lemon: Produsul comercializat în România prezintă
altă retetă, în lista ingredientelor figurând 0,08% extract de
ceai şi utilizează zahăr şi fructoză, produsul din Spania
prezentând 0,1% extract de ceai şi utilizează zahăr.
Nestlé -Nescafe 3 in1 (Original): Produsul din România prezintă
proporţia de cafea instant de 14,5% fată de 10% în Franţa, 9% în
Olanda şi 7,9% în Germania şi Spania.