Potrivit primelor rezultate ale anchetei, cadrul didactic, care nu a suferit leziuni grave, a fost lovit de mama unui copil, venită să-i ceară socoteală pentru notele mici acordate fiului. Surse din anchetă susţin că scandalul ar fi avut loc într-o sală de clasă, chiar în faţa copiilor, iar profesoara ar fi fost lovită de tablă cu capul. Această versiune nu a fost confirmată de poliţişti.

Anchetatorii nu au confirmat nici varianta potrivit cărora şi ei ar fi atacaţi de femeie. poliţiştii ar fi intrat în hora agresiunii şi chiar au fost traşi de uniformă, variantă de asemenea neconfirmată până acum.

„La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Dorohoi care a efectuat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a întâmplat agresiunea. Părintele a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 1.000 de lei şi s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală”, a declarat comisarul şef Marcel Prichici, şeful Poliţiei municipiului Dorohoi.

Conducerea şcolii a anunţat că va deschide o anchetă pentru a analiza cele întâmplate şi a lua măsurile ce se impun.

„Nu ştiu cu exactitate ceea ce s-a întâmplat deoarece nu mă aflam în unitate în momentul producerii incidentului, însă vom face o anchetă internă pentru a afla cum a fost posibil aşa ceva”, a declarat Liliana Pădurariu, directorul şcolii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News