Luni dimineata, politistii satmareni au fost anuntati ca intr-un apartament de bloc de pe str. Petofi Sandor a fost gasit cadavrul unei femei. Victima a fost identificata ca fiind Ghizela Preloucec-Aman, de 52 de ani, presedinta filialei Satu Mare a Ligii Pro Europa.
Femeia locuia singura in apartamentul respectiv, dupa ce a ramas vaduva in urma cu trei ani. Vestea a socat intreaga comunitate satmareana, victima fiind cunoscuta ca cea mai iubita profesoara de matematica de la Grupul Scolar Unio si ca una din cele mai active personalitati locale ale societatii civile. Mobilul crimei se pare ca a fost jaful, deoarece mama victimei a declarat ca din casa au disparut toate lucrurile de valoare.
Ghizela Preloucec-Aman a fost vazuta pentru ultima data de vecini in seara zilei de duminica, atunci cand s-a intors de la cumparaturi, din Ungaria. Ieri, politistii au reusit sa-i prinda pe presupusii autori ai omorului. Ei sunt fratii Florin (17 ani) si Romeo Cristian B. (21 ani), primul fiind un fost elev al victimei si cel care a ucis-o cu cruzime. Profesoara a fost lovita in cap de mai multe ori cu un ghiveci, cu o sticla de sampanie, apoi a fost injunghiata cu cutitul de 12 ori. Conform politistilor, Florin B. si fratele sau au ajutat-o pe femeie la bagaje cand s-a intors din Ungaria, iar a doua zi au atacat-o in casa pentru a-i fura banii si bijuteriile.