M.V. (50 de ani) predă educația fizică la o școală din Bistrița-Năsăud de peste 10 ani. Pe 19 martie 2019 a fost condamnat de Judecătoria Năsăud în primul dosar în care a fost acuzat de purtare abuzivă față de doi elevi.

Instanța a decis atunci condamnarea cadrului didactic la patru luni de închisoare cu suspendare, însă judecătorii au dispus amânarea aplicării pedepsei, fiindu-i stabilit un termen de supraveghere de doi ani. 

Agresiv cu un elev căruia i s-a făcut rău în timpul orei

Profesorul de educație fizică a fost acuzat că ar fi lovit o elevă de clasa a VIII-a, trăgând-o de păr și urechi, după ce a aflat că aceasta l-ar fi înjurat. La câteva zile distanță, dascălul și-a vărsat nervii pe un alt elev, căruia i se făcuse rău în timpul unei ore.

„Minorul persoană vătămată se afla la ora de educație fizică și sport, pe un teren sintetic din incinta școlii, profesor de sport fiind inculpatul M.V. La un moment dat, persoana vătămată s-a deplasat la toaletă, unde a consumat apă de la rețea. A ieșit afară și, făcându-i-se rău, a eliminat ce avea în gură într-un tomberon, moment în care inculpatul a trecut prin acea zonă.

Crezând că persoana vătămată a scuipat lângă el, inculpatul l-a condus pe minor la cancelaria școlii unde se afla directorul, spunându-i că «nesimțitul acesta scuipă lângă mine»,  după care l-a lovit pe acesta de două ori cu piciorul în partea dorsală”, au explicat procurorii în actul de sesizare al instanței.

Aplicarea pedepsei a fost amânată

Deși găsit vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, profesorul inculpat solicitând, de altfel, să fie judecat prin procedura simplificată a acordului de recunoaștere, instanța din Năsăud a invocat circumstanțe atenuante în favoarea acestuia. 

A apreciat că faptele cadrului didactic sunt de o gravitate redusă, iar leziunile suferite de elevi au fost reduse, motiv pentru care instanța a considerat că „aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară”. 

Profesorului i s-a stabilit un termen de supraveghere de doi ani, fiind obligat, totodată, să presteze 30 de zile de muncă neremunerată.

Dascălul solicitase instanței să nu dispună obligarea sa la muncă în folosul comunității, deoarece „calitatea sa de profesor nu îi permite să desfășoare o asemenea muncă”.

Părinții au cerut să nu mai profeseze. Instanța: o măsură exagerată

Părinții unuia dintre elevii agresați au solicitat, atunci, judecătorilor să dispună condamnarea în regim de detenție și să-i interzică dascălului să mai profeseze. Solicitarea a fost considerată de instanță exagerată.

„Măsurile solicitate nu sunt în măsura să ducă la atingerea scopului legii penale, care nu este doar unul represiv de aplicare a unor pedepse, ci este acela de aplicare a unor pedepse și măsuri de natură să contribuie la reeducarea și reintegrarea în societate a persoanelor care se fac vinovate de săvârșirea unor fapte de natură penală, or, interzicerea exercitării funcției de profesor inculpatului M.V. prin raportare la faptele săvârșite de acesta nu este o asemenea măsură, ci dimpotrivă, l-ar putea îndepărta pe inculpat de atingerea scopului legii penale față de acesta”, au motivat judecătorii.

Profesorul a recidivat: a rupt catalogul și a spart un ghiveci cu flori

La mai puțin de doi ani distanță, pe 6 ianuarie, anul curent, profesorul de educație fizică a fost condamnat din nou de Judecătoria Năsăud pentru alte două fapte de purtare abuzivă. Spre deosebire de primul caz, de această dată a fost pus sub acuzare și infracțiunea de distrugere. 

Într-un acces de furie, în timpul unei ore, dascălul a lovit catalogul de catedră până l-a rupt, apoi, la ieșirea din sala de clasă, a spart un ghiveci cu flori de pe holul școlii.

Faptele reținute de anchetatori în rechizitoriu îl descriu pe cadrul didactic drept o persoană care își pierde ușor cumpătul. De altfel, incidentele în urma cărora a agresat alți doi elevi au fost considerate banale.

Două palme pentru că un elev s-a ciocnit din greșeală de el

În timpul unei ore, mai mulți elevi jucau fotbal pe terenul sintetic al școlii, iar un băiat care alerga după minge, s-a lovit de profesorul de sport, dezechilibrându-l.

Considerând gestul drept o lipsă de respect, profesorul l-a târât de haine pe elev până la secretariatul școlii, unde i-a dat două palme. Doar intervenția promptă a directorului a făcut ca agresiunea să nu continue. Profesorul a ieșit din cancelarie, înjurând.

Un alt episod violent a avut drept victimă o elevă de clasa a V-a, pe care profesorul a tras-o brutal de păr, în timp ce copila încerca să ridice o piesă de șah de pe bancă. Imediat după acest incident a distrus și catalogul clasei, respectiv ghiveciul cu flori de pe hol.

Și de această dată, în fața judecătorilor, cadrul didactic și-a recunoscut faptele, solicitând să fie judecat prin procedura simplificată, pentru a beneficia de o reducere a limitelor de pedeapsă cu o treime. 

„Cele trei minore resimt o stare de temere profundă”

Dacă în primul dosar instanța din Năsăud minimaliza faptele profesorului, în cel de-al doilea, judecătorii au evidențiat perseverența infracțională, subliniind că acesta nu conștientizează gravitatea faptelor sale.

„(..) Inculpatul  a comis și infracțiunea de distrugere, într-o stare de furie, lovind în repetate rânduri catalogul clasei de catedră până când acel catalog s-a rupt, de față fiind persoana vătămată minoră și cele două colege de clasă ale acesteia.

Asistând la această scenă în care o persoană aflată într-o poziție de autoritate are un astfel de comportament, cele trei minore resimt o stare de temere profundă față de respectivul profesor, ce reprezintă un real pericol față de ceilalți elevi, având în vedere momentul în care și-a pierdut stăpânirea și a avut respectiva ieșire nervoasă manifestată într-un mod cât se poate de violent, în prezența celor trei minore, în vârstă de 12 ani”, au menționat magistrații în motivarea hotărârii de condamnare.

„A fost mai atent la minge decât la un profesor”

Profesorul a încercat să-și justifice ieșirile nervoase, invocând, în cazul elevului care l-a atins fără să-l vadă, că „a fost mai atent la minge decât la un profesor” și că „cei șapte ani de acasă contează”.

Raportându-se și la antecedentele penale, de această dată Judecătoria Năsăud l-a condamnat pe dascăl la un an și șase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere și 1.900 de lei amendă penală (transformată în 190 de zile de închisoare, în caz de neachitare). 

În plus, judecătorii au decis interzicerea dreptului de a mai profesa în învățâmânt timp de trei ani, după rămânerea definitivă a sentinței. 

„Inculpatul nici în prezent nu realizează consecințele faptelor comise și repercusiunile emoționale resimțite de un copil agresat de către un profesor, încercând în continuare să își justifice comportamentul agresiv printr-o pretinsă lipsă de respect al copilului ce joacă fotbal pe un teren (deci nu în sala de clasă sau alt spațiu impropriu activității) pe care profesorul stă să povestească cu alți elevi.

Se apreciază că nu poate exista absolut niciun motiv pentru care un cadru didactic să agreseze fizic un elev, chiar în ipoteza lipsei de bună cuviință a acestuia, educația acordată fiind necesar a fi adaptată unei societăți civilizate”, au motivat judecătorii decizia de condamnare.

Profesorul condamnat a contestat hotărârea instanței, dosarul fiind înaintat Curții de Apel Cluj, instanță ce va pronunța sentința definitivă, după soluționarea căii de atac.  

Urmărește-ne pe Google News