Angajații facultății au sesizat, marți dimineața, printr-un apel la 112, faptul că în incinta sediului unei unități de învățământ superior, situată în sectorul 1, a fost găsit decedat un bărbat, potrivit unui comunicat transmis de Poliția Capitalei.

Bărbatul găsit mort este Alexandru Şonea, președintele Senatului Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, au declarat surse din anchetă pentru ziar.

Alexandru Şonea (foto Agerpres)

Potrivit acelorași surse, bărbatul s-ar fi sinucis, iar procurorii anchetează cazul ca fiind moarte suspectă.

Trupul neînsuflețit va fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

La fața locului, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri – Biroul Morți Suspecte și Ucideri din Culpă.

Poliția Capitalei a transmis că cercetările vizează stabilirea cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News