ComenteazăÎntr-un interviu pentru Libertatea, Miruna Butnaru Troncotă a analizat modul în care și-a construit Vladimir Putin strategia de a crea blocade în evoluția NATO și UE și cum ar putea arăta acest an pentru țările baltice.
Libertatea: România a anunțat, prin vocea președintelui Klaus Iohannis, că nu vrea să fie atrasă în conflictul din Ucraina. Cum vedeți aceste declarații?
Miruna Butnaru Troncotă: Este, desigur, un punct de vedere al tuturor democrațiilor, ca să zic așa, în ideea respingerii ideii de război. Nu în ideea că am sta, pur și simplu, să privim ca martori încălcarea dreptului internațional și o invazie total ilegală. Pur și simplu, e un mesaj de neacceptare a ideii unui război și de nealimentare a conflictului.
Din punct de vedere militar, strategic, orice atac militar se bazează pe represalii, se bazează pe o reacție. Astfel, știm bine, că dacă se intră într-o spirală a violenței, se ajunge la un dezastru umanitar mult mai mare decât dacă pașii ar fi cumpăniți înainte.
Putin dorește provocarea NATO, dorește provocarea partenerilor occidentali, iată că, se pare, și în sens militar, nu doar în sens de discurs diplomatic și atunci e bine să existe o anumită prudență.
Miruna Butnaru Troncotă, conferențiar Relații Internaționale SNSPA:
„UE este o organizație non-militară, care, mai mult decât să impună sancțiuni economice, nu poate să facă”
– Cum se văd dinspre dumneavoastră reacțiile liderilor europeni, în primul rând, la invazia lui Vladimir Putin în Ucraina? La ce ne putem aștepta de la țări precum Anglia, Franța sau Germania?
– E greu să îi punem pe toți sub aceeași umbrelă sau să ne gândim la o singură reacție sau la un singur tip de reacție. Aici, trebuie să fim prudenți pentru că o asemenea situație este fără precedent și sunt foarte mulți factori ce trebuie luați în considerare.
Mi se pare că, în spațiul public european și românesc, există o anumită stigmatizare și acuze adresate Germaniei privind poziția ei de așa-zisă neutralitate. Să nu uităm, totuși, că Germania l-a trimis pe cancelarul său la o discuție cu Kremlinul, aceasta fiind ultima întâlnire diplomatică a unui lider european cu Vladimir Putin înainte de acțiunile militare și nu există motive să suspectăm că Germania nu și-ar dori sancționarea Rusiei și nu își dorește aceeași oprire a războiului ca și alte state.
Sigur, e mai complicat, având în vedere relația geostrategică pe care Germania o are în acest moment cu Rusia, e un element care nu poate fi scos din discuție, dar nu trebuie să stigmatizăm Germania pentru asta.
Pe de altă parte, eu cred că de la liderii Uniunii Europene, mai ales de la președinta Comisiei Europene von der Leyen, nu ne puteam aștepta decât la o reacție fermă, la amenințare cu sancțiuni și mai dure.
Nu ne putem aștepta, să zicem, la o poziționare de alt tip, cum, de exemplu, poate avea secretarul general al NATO care, fiind la cârma unei alianțe militare, mai ales direct vizată de acest conflict, poate să se angajeze într-un schimb de replici și de amenințări mai explicite.
Aceste ieșiri în spațiul public ale tuturor liderilor, inclusiv ale Uniunii Europene, sunt în limitele poziționării lor. Uniunea Europeană este o organizație non-militară, care, mai mult decât să impună sancțiuni economice, nu poate să facă.
Miruna Butnaru Troncotă, conferențiar Relații Internaționale SNSPA:
– La ce sancțiuni se poate aștepta Rusia? Care ar fi diferența între sancțiunile economice de acum și cele care au fost luate în cazul anexării Crimeei, în 2014? Pentru că pare că sancțiunile economice din 2014 nu au fost tocmai eficiente.
– Cu siguranță trebuie să fie niște sancțiuni mai mari. Dar ele nu au fost anunțate, chiar și președintele Comisiei Europene a anunțat înăsprirea sancțiunilor, dar nu a dat detalii. Putem doar bănui că e vorba despre înghețarea tuturor conturilor deținute de cetățeni ruși și măsuri mult mai drastice decât cele anterioare.
„Doar forțând granițele NATO, Rusia poate declanșa un conflict militar de proporții”
– Care sunt statele europene care riscă să fie cel mai puternic afectate de conflictul din Ucraina și în ce măsură?
– Statele baltice, pentru că sunt apărătoarele granițelor Uniunii Europene și ale NATO și Polonia, pentru că, împreună cu România, sunt liderii flancului estic al NATO. În cazul Poloniei există și trecutul foarte complicat în relație cu Rusia și există chiar o dorință mai mare de apărare și delimitare față de Rusia decât în cazul României.
– De pildă, România și Polonia – care au anunțat că primesc un total de 1.500.000 de refugiați – se pot aștepta la represalii din partea Federației Ruse?
– Eu nu știu dacă ăsta ar fi motivul în sine. Sunt posibile temeri, dar, sigur, ele nu trebuie luate ca ceva alarmant. Ar putea fi, sigur, faptul că Rusia își poate dori, câtă vreme înaintează în Ucraina, e într-o poziție care are consecințe, dar nu poate justifica niciun alt tip de intervenție a altor state NATO.
În cazul unor forțări la graniță și a punerii într-o situație dificilă a unui stat membru, și aici putem include atât România, cât și Polonia, atunci putem vorbi de luarea în serios a unor reacții și, dacă, cumva, în planul scăpat de sub control al lui Putin se întâmplă și asta, și situația din România poate deveni mai complicată. Noi, fiind la graniță, suntem și statele nu doar și cele mai vulnerabile, ci și cele mai responsabile să reacționeze. Dar, doar forțând granițele NATO, Rusia poate declanșa un conflict militar de proporții.
– În ce măsură dictează, la ora actuală, Statele Unite ceea ce se întâmplă în regiunea ucraineană? Pentru că am văzut că, deși vor sprijini țara cu resurse, nu vor trimite soldați.
– Dacă vorbim doar despre SUA ca cel mai puternic aliat NATO, situația se schimbă. NATO este un target (o țintă, n.r.), să spunem așa. Să nu uităm că ceea ce pretinde Putin este că propria securitate este pusă în dificultate și e amenințată de prezența NATO. Nu de prezența americanilor.
SUA, mai mult decât o superputere care să ajute alte democrații aflate în dificultate, nu pot să facă, iar SUA, ca jucător esențial în NATO, trebuie privite mai degrabă prin prisma asta. Vestea bună este că nu vor acționa în nume propriu, ci în numele NATO, în urma consultării cu toți aliații.
Suntem toți în aceeași barcă și nu doar trebuie să ne așteptăm la o mai mare siguranță din acest punct de vedere, dar ne face să simțim că nu suntem singuri și nu luăm decizii de unii singuri.
Ne putem uita la agresiunea militară a Rusiei din 2008 în Georgia, care era foarte pro-NATO, pro-americană, dar nici SUA și nici aliații NATO nu au avut nicio intervenție militară. NATO nu putea face nimic pentru că Georgia nu era stat membru. De aici groaza cetățenilor de la Kiev, pentru că în acest moment Ucraina trebuie să se descurce prin propriile puteri și mai mult decât niște promisiuni de sprijin, ajutor, bani și orice alte tipuri de ajutor pe care le mai pot trimite statele occidentale, pe altceva nu se poate baza.
– Cum vedeți evoluția conflictului din regiune în acest an?
– Cred că este foarte-foarte dificil să faci o predicție. Majoritatea analiștilor cunosc foarte bine abordarea lui Putin care e constantă, consecventă – anunțul acesta cum că Ucraina nu va fi niciodată membru UE și NATO Putin îl face de prin 2007, de când a participat la Consiliul de Securitate de la Munchen. Deci nu este unul nou. Cu toate astea, toată lumea e șocată de faptul că a trecut la fapte și a încălcat acea barieră de netrecut, și anume invazia militară, trimiterea de trupe.
Au existat, până în ultimul moment, analiști și chiar membri ai unor cancelarii care au sperat că, în ciuda informațiilor de intelligence, că rațional nu o va face…
Există scenariul escaladării conflictului și există clar de acum încolo niște luni bune, dacă nu chiar până la finalul anului, când securitatea europeană va depinde de deciziile Rusiei, ceea ce, evident, nu poate fi decât îngrijorător.
Este și ceea ce Rusia și-a dorit, având senzația că e într-un con de umbră, că nu e tratată ca o mare putere, având orgoliul ăsta imperial pierdut, foarte asemănător cu ce avea și Germania în anii ‘30. Se pare că, odată descătușat orgoliul ăsta, el nu poate duce decât către cele mai mari atrocități, nu-l mai opresc sancțiunile, dreptul internațional, nu-l mai oprește nimic.
Pe de altă parte, cred că trebuie să subliniem mesajul de siguranță, mesajul că, orice s-ar întâmpla, Alianța Nord-Atlantică va fi în sprijinul unei deescaladări a situației și nu trebuie să pornim de la premisa descătușării unui război care nu poate fi ținut sub control.
Mărturisesc că, în momentul ăsta, văd foarte limitate scenariile care să nu includă o contracarare a conflictului.
– Există alte cazuri asemănătoare?
– Declarațiile pe care Putin le-a făcut referitoare la negarea independenței Ucrainei sunt foarte similare cu ceea ce se întâmplă în Bosnia-Herțegovina, unde avem o facțiune separatistă, Republica Srpska, foarte apropiată de regimul de la Kremlin.
Având în vedere că suntem la fix 30 de ani de la începerea războiului de destrămare a fostei Iugoslavii, senzația e că politica rusă merge pe mai multe fronturi – Belarus, Ucraina, dar și în Balcani – de folosire a argumentelor etno-naționaliste ca să ducă la separatism, instabilitate și crearea unei blocade în evoluția NATO și UE.
Pentru că și Bosnia-Herțegovina, până la un punct și Serbia și Macedonia de Nord își doresc să devină membre UE, unele sunt deja membre NATO și acest lucru pare că a declanșat politica asta foarte etnocentrică care este periculoasă. Prin urmare, politica Rusiei merge și pe divizarea internă a unor state și a Uniunii Europene, în sine.
În Bosnia-Herțegovina suntem aproape de un conflict armat. Pe 11 februarie, Republica Srpska a ieșit din toate instituțiile centrale ale statului. Asta înseamnă că Bosnia-Herțegovina nu mai poate funcționa ca stat, iar pasul următor ar fi declararea independenței Republicii Srpska, ceea ce ar fi un scenariu negru.
Pentru că ar putea duce la o posibilă începere a unui conflict, chiar la 30 de ani după oribilul conflict din fosta Iugoslavie. Mie mi se pare că aceste acțiuni sunt concertate, nu e întâmplător că ele au loc în același timp. Au rolul de a vulnerabiliza și de a crea și mai multă degringoladă în interiorul și în vecinătatea Uniunii Europene.
Foto: Inquam Photos / George Călin