Potrivit oficialilor Inspectoratului de Poliție Covasna, polițiștii au fost sesizați de către reprezentanții unității medicale unde a ajuns elevul de 12 ani pentru a primi îngrijiri medicale. Copilul prezenta urme de violență și le-a spus medicilor că a fost bătut de profesorul de istorie. Incidentul s-a petrecut pe 7 octombrie în timpul orelor de curs. În urma examinării, medicii legiști au concluzionat că elevul ”prezentă leziuni traumatice pentru a căror vindecare sunt necesare 3-4 zile îngrijiri medicale”.

În arest 24 de ore

„În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că profesorul ar mai fi lovit alți trei elevi”, a precizat, pentru Libertatea, purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Radu Stroe.

Pe numele cadrului didactic a fost deschis dosar penal pentru purtare abuzivă, fiind reținut pentru 24 de ore.

După expirarea perioadei de reținere, față de profesor nu a mai fost luată nicio altă măsură fiind cercetat în stare de libertate. El și-a reluat activitatea la școala din Tuia.

Convocat în comisia de disciplină

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Covasna au anunțat că școala este cea care trebuie să gestioneze situația.

„Având în vedere art. 280, alin. 3 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, ISJ Covasna a pus în vedere unității școlare să treacă la aplicarea art. 280 şi următorul din aceeaşi lege (începerea, derularea  procedurii disciplinare în cazul dat). Pentru personalul didactic din cadrul unei unități preuniversitare de învățământ, unitatea școlară are competența legală să aplice procedura disciplinară și, după caz, sancțiunile disciplinare prevăzute de art. 280 alin. 2 din Legea nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare”, au transmis oficialii ISJ Covasna prin intermediul unui comunicat de presă subliniind, totodată, că  ”până la finalizarea procedurii legale nu pot fi comunicate alte informații”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News