„Ştiţi că, în Marea Britanie, de vreun an de zile, s-a schimbat legislaţia în sensul acordării drepturilor animalelor. Am dat drepturi, noi, bărbaţii, că noi dăm drepturi, restul sunt degeaba, noi bărbaţii suntem Dumnezeu pe pământul ăsta, femeile nu sunt, au drepturi, deci sunt handicapate”, este discursul profesorului înregistrat de un elev şi postat pe YouTube.
Şefa IŞJ Vâlcea, inspectorul general Mihaela Andreianu, a declarat că inspectorul şcolar pe domeniul socio-uman a luat legătura şi cu profesorul în cauză şi cu elevii de la toate clasele a XII-a, la care acesta predă filosofie.
„Am prezentat astăzi un raport preliminar în Consiliul de Administraţie al ISJ, care a decis ca şcoala să constituie o comisie care să analizeze aspectele apărute în spaţiul public iar noi, pe de altă parte, vom face inspecţie la clasele la care domnul profesor predă disciplina filosofie”, a declarat inspectorul general al judeţului Vâlcea.
Aceasta a precizat că, în cadrul discuţiilor, profesorul a declarat că preda lecţia„Drepturile omului” şi a folosit această declaraţie în mod „vădit ironic” pe baza căreia şi-a construit lecţia pentru a demonta afirmaţia, folosind metoda didactică a problematizării.
„A vrut să le capteze atenţia, după care, în decursul lecţiei, a demontat aceste lucruri”, a susţinut Mihaela Andreianu.
Aceasta a precizat că elevii, la rândul lor, au afirmat „la unison” în discuţiile cu inspectorul şcolar că discursul profesorului nu a avut un caracter discriminatoriu, arătând că acesta are ”un comportament corect” în timpul lecţiilor.
„Chiar şi fiind aşa cum spun elevii, din punctul meu de vedere, limbajul pe care l-a folosit este unul total nepotrivit pentru un cadru didactic”, a mai spus Mihaela Andreianu.
Profesorul, care are o vechime de 20 de ani în învăţământ, a fost condamnat la muncă în folosul comunității și a fost amendat, în 2018, după ce și-a bătut unul dintre colegi, conform publicatiei valcene gazetavalceana.