Medicul Bogdan Popescu a explicat, la Interviurile Libertatea Live, ce este accidentul vascular cerebral, cât de mare este riscul pentru cei care au hipertensiune arterială și diabet, dar mai ales care sunt semnele care trebuie să ne ducă urgent la medic.

Accidentul vascular cerebral și infarctul miocardic, ”principalii ucigași ai românilor”

”Principalii ucigași ai românilor sunt infarctul miocardic și accidentul vascular cerebral. Reducerea AVC ar duce la reducerea mortalității”, a spus Bogdan Popescu.

Din punct de vedere al definiției, AVC este o expresie a bolii vasculare. Obstrucția sau ruperea unui vas de sânge de la nivelul creierului duce la moartea rapidă a țesutului cerebral.

”Ceea ce este particular în cazul creierului este că moartea neuronilor survine foarte rapid, în câteva minute de la obstruarea sau ruperea vasului, de aceea trebuie intervenit urgent”, a explicat medicul.

 AVC era o raritate la tineri în urmă cu 20 de ani și era diferit de cel de la adulți

Ateromatoza sau ateroscleroza înseamnă depunerea de colesterol care duce la îngustarea vasului, la rigidizarea acestuia. Ateromatoza este un  proces care debutează surprinzător de devreme.

”Modificări de ateroscleroză pot apărea chiar în a doua decadă de viață. Ateromatoza apare devreme și poate continua toată viața, la unii procesul este mai accelerat, la alții mai lent. În urmă cu două decenii, AVC era o raritate absolută la tineri, cam 1% din totalul cazurilor  și era diferit de cel de la adult. Cauzele erau anormalități la nivelul vaselor, malformații, anevrisme, lovituri în zona gâtului. În ultimele două decade, acest procent, de 1%, a început să crească și acum avem tineri de până la 40 de ani cu AVC. Cauzele pot fi și la ei hipertensiunea și diabetul zaharat, colesterolul și  fumatul, acestea fiind tot mai frecvente la tineri”, a explicat neurologul.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

De ce fac tinerii AVC 

În România, există un procent foarte mare de tineri care suferă de hipertensiune arterială și diabet.

”Acești pacienți fac AVC prin același mecanism cu adulții, dar bolile acestea debutează la vârste tot mai tinere. Sigur că poate fi o componentă genetică, dar și de mediu, reguli de viață, stres. Stresul este un element favorizant. Dacă cineva care are risc de hipertensiune arterială trăiește o viață stresantă, poate face AVC sau infarct mai devreme decât la părinții”, a mai spus președintele Societății Române de Neurologie.

AVC nu are o singură cauză 

Unele boli predispun la accident vascular cerebral, cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul, aritmiile, dar sunt și persoane care fac AVC fără a avea factori de risc.

”Există și un procent relativ mare, 20% din totalul pacienților cu AVC, la care nu găsim acești factori de risc. Nu știm totul despre boli, dar nu putem vedea toate accidentele vasculare cerebrale printr-un mecanism. Sunt boli care predispun la accident vascular cerebral. Accidentul vascular cerebral are foarte rar o singură cauză, de cele mai multe ori are mai multe cauze. Mulți pacienții  rămân cu un sechele neurologice după AVC”, a adăugat neurologul Bogdan Popescu.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Semnele pe care le dă creierul la AVC 

Cele mai frecvente semne care trebuie să ducă orice om la medic pentru că indică o suferință a creierului sunt scăderea forței musculare sau paralizia apărută dintr-o dată.

”Facem precizarea că aceste semne apar dintr-odată. Paralizia musculară, scăderea forței în mână sau în picior, gura care se strâmbă, cade un colț al gurii, tulburarea de limbaj, tulburarea de coordonare, problemele de vedere, nu mai văd cu un ochi, dintr-o dată. Aceste semne trebuie să ne alerteze, să sunăm rapid la 112”, a atras atenția Bogdan Popescu.

Durerea de cap ca un trăsnet, apărută brusc este un semn de AVC

Medicul Bogdan Popescu a precizat că durerea de cap nu este un semn specific de AVC decât dacă este ”cea mai cumplită avută vreodată și care apare pentru prima dată în viața ta”.

”La durerea cea mai cumplită, fulgerătoare, ca de tunet, atunci, da, este justificat să mergi la medic. În AVC ischemic, când se formează un cheag de sânge, acesta înfundă un vas. Acesta are un tratament special, care poate salva pacienți, este vorba despre fibrinoliză, tromboliză. Pentru ca acest tratament să fie eficient, trebuie administrat urgent, în primele trei ore de la producerea AVC”, a mai spus medicul.

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești
Recomandări
România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

”Este mai eficient în primele trei ore de a dizolva cheagul de sânge prin administrarea tratamentului. Neuronii din creier mor mai repede decât cei de la inimă. De aceea, pacienții trebuie să ajungă urgent într-un centru specializat. În țările dezvoltate, pacienții ajung rapid în centre. La noi, s-au făcut progrese, dar avem încă puțin centre. Noi încercăm să spunem care sunt semnele AVC, adică să educăm populația să apeleze la 112. Apoi, echipajele SMURD, de la Ambulanță să fie instruite să recunoască AVC și oamenii să fie duși la centre speciale, unde se poate face tratament în AVC acut. În Austria, oriunde ai fi, într-o oră ajungi într-un centru, pentru tromboliză. La noi, din păcate, mai sunt bolnavi care sunt transportați la urgență, dar acolo spitalul nu are un centru pentru tromboliză, așa că pacienții pierd timp prețios”, a explicat neurologul.

Când trebuie să mergem urgent la medic

”Semnele care trebuie să ne alerteze sunt: paralizia, când nu mai simțim jumătate de corp, nu mai vorbim coerent, nu ne mai coordonăm mișcările, vedem dublu sau nu mai vedem cu un ochi, nu mai vedem bine”, a mai spus Bogdan Popescu, șeful Clinicii de neurologie de la Spitalul Colentina din București și președintele Societății Române de Neurologie.

O persoană care a făcut accident vascular cerebral trebuie dusă urgent la un spital care să aibă obligatoriu centru pentru tratarea unei astfel de bolii. În București sunt astfel de centre la Spitalul Universitar de Urgență, Spitalul Elias, Institutul de Boli Cerebro-vasculare, Institutul Fundeni, Spitalul Colentina și Spitalul de Urgență Floreasca.

Medicul a adăugat că, după 40 de ani, trebuie, preventiv, să fie făcute periodic controale pentru depistarea hipertensiunii arteriale și a diabetului.


Citește și:

EXCLUSIV/ Zi plină de emoție pentru un bărbat care la 59 de ani se chinuie să învețe alfabetul. A scris ”NUȚU”. Și a plâns (VIDEO)

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI