Cadrul didactic debutant susținea Definitivatul la Educație Fizică și Sport și a fost eliminat din examen, după ce supraveghetorii au constatat încercarea de fraudă, relatează publicația locală Tion.

În Timiș, alți nouă profesori s-au
retras de la examen, iar 11 au absentat.

Proba scrisă a examenului de
definitivare în învățământ a avut loc miercuri, 22 iulie, în
centrul de examen de la Colegiul C.D. Loga din Timișoara, pentru
profesorii din Timiș. Cadrele didactice care promovează examenul
vor avea dreptul de practică în învățământul preuniversitar.
Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic
depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de
profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în
sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa
ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor
didactice.

Cei mai mulți candidați s-au înscris
la disciplinele „Limba română și literatură pentru copii,
metodică activități instructiv-educative din învățământul
preșcolar (învățământ preșcolar în limba română)” – 62
candidați, „Limba și literatură română și matematică,
metodică predării acestora (învățământ primar în limba
română)” – 34 candidați, „Educație fizică și sport
(specialitate și metodică predării acesteia)” – 30 candidați.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 29 iulie în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro.

Sursa foto: Deșteptarea

 
 

Urmărește-ne pe Google News