Marea Britanie a anunțat că va elimina izolarea persoanelor infectate cu COVID-19 și va renunța, la finalul lunii, la toate măsurile de restricție. Acolo rata de vaccinare a persoanelor peste 12 ani este de 85%. „La un moment dat trebuie să se întâmple asta”, spune profesorul Paul Hunter. Adică să trăim cu COVID-ul în societate. Dar se aplică aceeași logică socială și pentru țări ca România, în care rata vaccinării e la 41% și în continuare mor zilnic zeci sau chiar sute de oameni

„Nu încă, însă va veni și la voi momentul în care izolarea persoanelor cu COVID nu va mai fi atât de utilă”, răspunde profesorul. Renunțarea la astfel de măsuri depinde însă de rata de vaccinare, dar și de trecerea prin boală. Practic, de imunitate. 

„Știm că atât infecția, cât și vaccinarea îți dau un nivel de imunitate. Dar dacă ai avut COVID și ai fost și vaccinat, probabil că ai cea mai bună imunitate. Și vei fi protejat o vreme și în fața (re)infectării”. 

Paul Hunter este profesor în medicină la Universitatea East Anglia din Norwich, UK, și un renumit epidemiolog internațional, care a contribuit la politicile de sănătate publică din Marea Britanie, dar și din alte țări, oferind consiliere pentru Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în gestionarea mai multor epidemii, inclusiv epidemia de Ebola din 2014-2016 din Africa de Vest. 

Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă
Recomandări
Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă
Profesor în medicină britanic, pentru Libertatea: „Deja vorbim despre deficitul de imunitate cauzat de lipsa expunerii la alte virusuri și bacterii din ultimii doi ani”
Prof. Paul Hunter. Foto: Bill Smith

Libertatea: Într-un articol pe care l-ați publicat în The Conversation, ați spus că SARS-CoV-2 se comportă la fel ca „gripa rusească” din 1889, care a ucis atunci un milion de oameni și a mai cauzat 4-5 valuri pe parcursul a 5 ani. Apoi a dispărut. Să ne așteptăm la aceeași evoluție și în cazul COVID?
Paul Hunter: Cred că deja vedem COVID-ul comportându-se precum „gripa rusească”. Datele ne arată asta, gripa rusească era un coronavirus, acum 130 de ani. Nu poți fi sută la sută sigur de asta pentru că nu exista știința de azi, dar arăta cam la fel. Cred că ce s-a întâmplat cu coronavirusul OC43 care a provocat „gripa rusească” se repetă acum: probabil pentru restul vieții noastre, la fiecare 3-6 ani, vom fi reinfectați cu SARS-CoV-2. Unele reinfectări apar din cauza unor variante noi sau pentru că imunitatea scade. În general însă, o reinfecție este mai puțin severă decât prima infecție.  

Nicolae Ciucă, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Mă scoate din sărite șmecheria” | EXCLUSIV
Recomandări
Nicolae Ciucă, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Mă scoate din sărite șmecheria” | EXCLUSIV

Cred că odată ce am avut câteva infecții pe parcursul mai multor ani, COVID-19 va deveni ca o răceală comună.

Ce înseamnă valul de reinfectări cauzat de varianta Omicron 

– Ar exista posibilitatea unui nou val de infectări în următorii ani, chiar dacă acum ne aflăm oarecum pe un trend descendent? 
– Orice este posibil, dar cred că vom vedea în continuare noi valuri de infecții și asta este inevitabil. În 10 ani, vom vedea că vor mai fi valuri de infecții cu SARS-CoV-2, dar mi-e greu să cred că vom vedea cazuri severe, așa cum s-a întâmplat în această iarnă. Asta nu înseamnă că virusul, chiar dacă cel mai probabil s-ar comporta ca o răceală comună, nu va mai ucide oameni. O răceală gravă poate ajunge în plămâni, poate provoca o bronhopneumonie, iar asta te poate omorî. 

Dar cred că deja în UK rata mortalității în urma infectării cu Omicron este mai mică decât rata mortalității într-o gripă. Sau, cel puțin, similară. 

– Dar în țări ca România, în care rata vaccinării este la 41%, iar oficial mai puțin de trei milioane de oameni au trecut prin boală, ne putem aștepta la un scenariu similar cu cel din UK, în care COVID să devină o răceală? 
– În România valul Omicron a atins vârful ceva mai târziu decât în Marea Britanie, dar acum sunteți pe un trend descendent. Însă nu testați îndeajuns de mult să aflați numerele reale de infecții. 

Decizia UEFA: România a câștigat cu 3-0 la masa verde meciul cu Kosovo, în care oaspeții au ieșit de pe teren
Recomandări
Decizia UEFA: România a câștigat cu 3-0 la masa verde meciul cu Kosovo, în care oaspeții au ieșit de pe teren

Probabil că majoritatea românilor au fost infectați, s-au vaccinat sau le-au avut pe amândouă. Dar asta nu înseamnă că ați dobândit o imunitate de turmă, pentru că acești oameni încă se pot infecta în următoarele luni sau ani. Poate nu cu Omicron, dar poate fi o altă variantă.

– Dacă o persoană a fost infectată cu Delta, care este perioada până când riscă să se reinfecteze, dar cu Omicron? 
– Unii oameni se pot reinfecta la 2-3 luni, cu Omicron. Pentru alții durează mai mult. Nu am ajuns la nicio statistică în măsură să ofere un răspuns cert. Dar o infecție cu Omicron îți oferă o protecție mai bună împotriva reinfectării cu Omicron decât ți-ar oferi o primă infecție cu Delta. Depinde, desigur, și dacă te-ai vaccinat sau nu. 

La un moment dat trebuie să ne întoarcem la viața normală, nu ne putem trăi restul vieții îngrijorați de COVID.

Și, chiar dacă am face-o și ne-am izola, există dovezi destul de solide că, dacă ne-am duce pe o insulă izolată timp de 10 ani, până când cazurile de COVID scad considerabil, apoi ne întoarcem în societate, probabil că vom fi expuși unui risc și mai mare de formă severă și moarte, decât dacă am trăi în continuare cu COVID. Am văzut acest scenariu cu gripa, de exemplu. Mulți oameni din UK spun că au avut răceli mai severe în ultimele luni decât în mod obișnuit. 

– Care este explicația pentru „răcelile mai grave”, în conexiune cu COVID-ul? 
În Noua Zeelandă s-a discutat deja despre „deficitul de imunitate” cauzat de lipsa expunerii la alte virusuri, bacterii etc. din ultimii doi ani. Dacă ești expus la o infecție în mod regulat, de-a lungul vieții, probabilitatea să faci o formă severă este mai redusă. Pe când, dacă ești mai rar expus la infectări, odată la zece ani, atunci când te infectezi, ai putea face o formă mult mai severă a bolii. Asta este știut cu mult înainte de COVID. 

Vaccinul e încă la fel de necesar 

– Asta nu îi descurajează pe oameni să se mai vaccineze? Dacă ai trecut deja prin una-două infecții sau dacă oricum știi că vei fi infectat? 
– Nu ar trebui să-i descurajeze, pentru că vaccinul – fără îndoială – îți oferă protecție în fața unei forme severe a bolii, în fața spitalizării. Oamenii care s-au vaccinat – fie că sunt la prima sau la a doua infecție – fac o formă mult mai ușoară a bolii decât cei care n-au fost vaccinați. În UK, când te uiți la oamenii internați la ATI, din ianuarie, cei mai mulți sunt nevaccinați. Vaccinul e încă la fel de necesar. 

Vaccinurile au salvat sute de mii, dacă nu chiar milioane de vieți în întreaga lume

Profesor în medicină britanic, pentru Libertatea: „Deja vorbim despre deficitul de imunitate cauzat de lipsa expunerii la alte virusuri și bacterii din ultimii doi ani”
Vaccinul oferă protecție în fața unei forme severe a bolii, în fața spitalizării, spune profesorul. Foto: Agerpres

„Port masca mereu în interior, dar nu afară”

– Este varianta Omicron mai puțin severă chiar și pentru o persoană nevaccinată? 
– Probabil că este, dar asta ține mai degrabă de imunitate decât de puterea virusului. Se pune încă întrebarea dacă Omicron ar fi circulat de la început – când nu aveam imunitate și nici vaccinuri – oare câți oameni ar fi murit? 

Masca e utilă doar în interior. OMS nu a recomandat niciodată purtarea ei în aer liber.

Cum vedeți renunțarea la restricții. Ar trebui să se renunțe la unele măsuri și în țări ca România, cu rata de vaccinare mai scăzută? 
– Este important să vezi ce se întâmplă cu valul Omicron. Odată ce unele țări se află într-un trend descendent după valul Omicron, cred că este normal să se întâmple asta. România nu se află acolo încă, dar se îndreaptă spre asta. Iar raportat la rata vaccinării din țara voastră, cred că e timpul să vă gândiți la relaxarea unor restricții. Nu știu exact ce trebuie să faceți sau nu în România. 

– Obligativitatea purtării măștii pe stradă a fost o măsură extrem de controversată în România, care recent a fost declarată neconstituțională. Este necesară masca afară? 
Eu nu am purtat niciodată o mască în aer liber. Port masca mereu în interior, dar riscul de transmitere a virusului în aer liber este atât de mic, încât această măsură este aproape inutilă. Nu cred că a existat un motiv de sănătate publică de a impune portul măștii în spații exterioare și, de fapt, nu a fost recomandat nici de OMS. 

SUA nu au recomandat niciodată asta, nici Marea Britanie, dar unele țări au ales să aplice această măsură, din motive pe care nu le înțeleg.

Purtarea măștii afară înseamnă că, odată ce intri cu ea într-un spațiu închis, te expune unui risc și mai mare de infectare, dacă nu o schimbi cu una nouă. Măștile în interior au avut însă un rol extrem de important în combaterea răspândirii virusului. Aș fi vrut ca oamenii să nu recomande purtarea lor în exterior. În general, poate face mai mult rău decât bine. 

„Valoarea izolării persoanelor cu COVID scade odată ce rata vaccinării crește”

– Marea Britanie a anunțat că va renunța chiar la izolarea bolnavilor COVID.  Cum s-a ajuns la această decizie? 
– Prim-ministrul – probabil pentru a distrage atenția de la problemele sale politice – a anunțat asta în urmă cu câteva săptămâni, că s-ar putea să facem asta de la finalul lunii: nu le vom mai cere oamenilor să se izoleze dacă sunt infectați. Cred că asta se va întâmpla la un moment dat, dar cred că ar fi mai bine să o facem la finalul lui martie, întrucât astfel de virusuri își pierd din putere în lunile de primăvară și vară. 

În Marea Britanie, în ianuarie, problemele pe care le-am avut în sistemul de sănătate au avut de-a face mai mult cu faptul că mulți lucrători din sistem n-au putut să meargă la serviciu pentru că se izolau. A fost o problemă mai mare decât boala în sine. Dar asta nu înseamnă că susțin o „cădere liberă”. 

Dacă nu aș fi obligat legal să mă izolez, m-aș duce să-mi vizitez mama în azil? Cu siguranță nu aș face-o.

– În plus am ajuns la astfel de discuții după doi ani în care multe vieți au fost pierdute, mai ales în rândul celor vârstnici, vulnerabili. 
– Cu siguranță izolarea în trecut a fost vitală pentru a reduce riscul răspândirii, mai ales înainte de apariția vaccinului. A fost una dintre măsurile prin care să ne protejăm cetățenii mai vulnerabili. 

Gripa se va întoarce mai puternică decât în mod obișnuit 

Directorul Moderna a spus recent că cel mai probabil pandemia se va încheia în acest an, odată cu varianta Omicron și alte posibile variante mai slabe. Cum vedeți acest an? 
– Cred că depinde unde te afli în lume ca să poți spune asta. Dar cred că valul Omicron este ultimul care va cauza probleme serioase. Virusul va rămâne aici pentru multă vreme și cred că vom vedea încă un val de infecții în acest an, cu siguranță în această iarnă. Dar nu cred că ne vom trezi și vom zice: „S-a terminat pandemia, gata”. Nu cred că vom ajunge acolo prea curând. 

Și mai cred că în următorul an sau doi vom avea o epidemie de gripă destul de rea, pentru că nu am avut gripa care să circule în ultimii doi ani și cred că atunci când se va întoarce, va fi destul de gravă. 

Nu am avut gripă în acești doi ani pentru că mulți dintre noi ne-am izolat, am avut mult mai puține interacțiuni sociale în lume, am călătorit mult mai puțin internațional, decât în mod normal. Așa că gripa nu a avut șansa să se răspândească, dar la un moment dat o va face. Și cred că atunci când o va face, va fi grav, și vom vedea mai multe cazuri de morți decât am văzut în ultimii ani. Sper să nu avem o pandemie de gripă, dar nu putem garanta asta. 

Foto: EPA

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Știrileprotv.ro
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
Viva.ro
Neașteptat ce s-a întâmplat la parastasul lui Silviu Prigoană de 9 zile. Gestul făcut de Adriana Bahmuțeanu i-a lăsat pe toți muți de uimire
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Încă un actor din vechea generație s-a stins din viață. A fost deținut politic pe vremea comuniștilor și a jucat în B.D. la mare și la munte
FANATIK.RO
Încă un actor din vechea generație s-a stins din viață. A fost deținut politic pe vremea comuniștilor și a jucat în B.D. la mare și la munte
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
GSP.RO
Ce apare în declarația de avere a lui Gigi Becali » Pensia specială pe care o primește
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Elle.ro
Andreea Marin, imagine EMOȚIONANTĂ alături de Radu Ștefan Bănică. Ce anunț a făcut fosta soție a lui Ștefan Bănică: „O surpriză…” FOTO
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Observatornews.ro
Reacţia unui italian care a circulat cu primul tren nou cumpărat în ultimii 22 de ani
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI