Profesor universitar din Oradea, decedat la două săptămâni de la prima doză de vaccin anti-COVID. „Nu există, în prezent, elemente care să lege decesul de vaccin”
Ioan Dzitac, profesor universitar la Universitatea Agora din Oradea, a murit la mai bine de două săptămâni după ce i-a fost administrată prima doză de vaccin anti-COVID de la Pfizer-BioNTech, informează Antena3.
Ioan Dzitac a fost vaccinat împotriva coronavirusului cu serul de la Pfizer în data de 21 ianuarie. Ulterior, profesorul a postat pe Facebook impresiile de după administrarea vaccinului.
„21.01.2021: Azi m-am vaccinat la Centrul din Orăşelul Copiilor din Oradea. Organizare foarte bună, totul a mers conform programării. Floare la ureche. 22.01.2021: Totul este OK după Pfizer-BioNTech vaccin!”, nota profesorul pe Facebook.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă susţine că nu există, în prezent, elemente care să lege decesul profesorului Dzitac de vaccinul Pfizer, arată sursa citată.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a declarat duminică seară, la Digi24, despre profesorul Dzitac: ”Am aflat de la colegi că ar fi suferit o ruptură de aortă”,
Autorităţile au declanşat o anchetă în urma morţii profesorului, iar necropsia urmează să stabilească motivul exact al decesului. Ioan Dzitac a fost rector al Universităţii Agora Oradea, iar peste 7 zile ar fi împlinit 68 de ani.