Potrivit radiodifuzorului local ERR, Morozov, un fost profesor de științe politice la Universitatea din Tartu, a fost „găsit vinovat de activități împotriva Republicii Estonia în interesul și în numele unui serviciu străin de informații”.
Tribunalul responsabil de dosar a precizat că profesorul Morozov a colectat informații despre politica internă și de apărare a Estoniei – precum și despre „oameni și infrastructura legate de aceasta” – pe care le-a transmis apoi unui serviciu secret din Rusia.
Autoritățile estoniene afirmă că profesorul a fost recrutat de un serviciu secret din Rusia încă de pe vremea când era student, în anii 90. El nu avea acces la secrete de stat, iar informațiile pe care le-a adunat erau „în mare parte publice”.
Veaceslav Morozov a fost arestat pe 3 ianuarie, sub suspiciunea de spionaj, de către Serviciul estonian de Securitate Internă (ISS). Odată cu deschiderea anchetei penale împotriva sa, profesorul rus a fost demis de Universitatea din Tartu.
Cazul Morozov „ilustrează dorința agențiilor ruse de informații de a se infiltra în diferite medii sociale din Estonia, inclusiv în cel academic”, denunță șeful ISS, Margo Palloson.
Chiar înainte de arestarea sa, Morozov a împărtășit pe Facebook informații despre evenimentele antirăzboi organizate de rușii care locuiesc la Tallinn, precum și propriile sale cercetări despre societatea civilă și represiunea politică din Rusia.
Înainte de a se stabili în Estonia, în 2010, profesorul rus a predat timp de peste un deceniu la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg.