„Pur și simplu mi-a venit ideea să vedem cum putem să ajutăm și noi”, a declarat, pentru Libertatea, prof. univ. dr. Eduard Dinu.

Cele 6 cadre didactice implicate în proiectul de consultanță au început lucru de acum o săptămână, iar sfaturile lor pot fi solicitate la adresa de e-mail consultanta.afaceri@ase.ro. Dacă cererea va fi mare, alți 10 profesori se vor alătura proiectului.

„Nu vorbim din manual”

„Încercăm să acoperim plaja principală: fiscală și psihologică. Toți cei de care vorbesc avem firme, nu vorbim din manual. Acuma, fiecare firmă are un istoric, e ca un pacient. Unii mi-au dat pe email, dar problema lor e că vânzările scad de 5 ani.”

Prof. univ. dr. Eduard Dinu:

Prof. univ. dr. Eduard Dinu

Fluxul de bani, mai presus ca profitul

Profesorul spune că fluxul de numerar este instrumentul-cheie, chiar mai presus decât profitul sau rentabilitatea.

”Scăzând vânzările, în principal în HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele – n. r.) și fashion, au scădere a cash-flow-ului. Acest lucru presupune măsuri pe două planuri: venituri/încasări și cheltuieli/plăți”, spune profesorul.

Diversificarea afacerii

Câteva sfaturi de la profesorul Eduard Dinu pentru proprietarii de firme:

  • În primul rând trebuie să facă diversificarea afacerii. ”Să vadă ce merge bine acum. Spre exemplu, multe firme trec pe livrări la domiciliu, Farmec face biocide. Am un coleg care a făcut măști la imprimantă 3D.”
  • Trecere cât mai mare pe online. ”Trebuie diversificate canalele de vânzare. Dar atenție, dacă doar îți faci un site nu e mare lucru. Efortul mic aduce un efect pe măsură. Trebuie publicitate, reclamă agresivă.”
  • Să intre într-un marketplace, precum platformele retailerilor online eMAG sau Cel.ro. ”Chiar dacă dai un comision de 10%, decât să ai un butic într-un mall și să nu vinzi nimic, mai bine așa. Cu cât ai costuri fixe, cu atât poți avea pierderi, a se vedea companiile aeriene.”
  • Scăderea prețurilor. ”Mai sunt niște strategii pe care le-am văzut din experiența mea: bananele se strică, dar ei nu scad prețul. Cu alte cuvinte, vor fi pierderi totale. Rămân prizonierii profitului. Trebuie o politică mai flexibilă în privința prețurilor și a stocurilor. Nu descoperim noi roata. E foarte grav acolo unde tot lanțul este gripat, gen HoReCa. Dar ceva e mai bun decât zero.”
  • Renegocierea chiriilor. ”Ca și chiriaș într-un mall sau centru comercial acum ne-a crescut puterea de negociere, mai ales dacă vindem și online.”
  • Avertisment în privința tratamentului aplicat salariaților. ”Puterea de negociere s-a balansat foarte mult și în privința salariilor. Aici trebuie o abordare diferită. Dacă îi dăm afară sau le oferim puțin cât să plece singuri, în 2 luni o să îi căutăm iar, când va trece criza. Comunicarea este vitală, nu să nu le răspunzi la telefon când întreabă de salariu.”
  • Accent pe optimism. ”Trebuie evitat pesimismul. Orice criză este o oportunitate. Trebuie să vedem raportul între personalul productiv și băgătorii de seamă. De asemenea, privatul de la noi nu a observat că trebuie să facă trecere pe online, au zis că merge așa. De asemenea, creșterea plăților online a dus la creșterea eficienței.”

Puteți găsi proiectul de consultanță AICI.

Cei interesați să primească sfaturi de la profesioniști pot contacta grupul de profesori pe adresa de e-mail consultanta.afaceri@ase.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News