Pe lângă cei doi profesori trimiși în judecată pentru luare de mită și trafic de influență, mai mulți elevi vor fi și ei judecați pentru dare de mită.
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Prahova au finalizat cercetările, iar procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
– A.A., profesor de economie la un colegiu din Ploiești, cercetat sub control judiciar, pentru săvârşirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (11 acte materiale);
– I.M.E., profesor de matematică la un colegiu din Ploiești, cercetat sub control judiciar, pentru săvârşirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată (5 acte materiale), complicitate la dare de mită (5 infracțiuni) și trafic de influență în formă continuată.
Totodată, s-a dispus renunțarea la urmărire penală în cauză față de un număr de 7 suspecți, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mita și față de un suspect sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului.
În fapt, la data de 25.07.2017, o persoană care susținuse examenul de corigență la materia predată de A.A., a formulat un denunț împotriva acestuia prin care a sesizat faptul că profesorul i-a pretins acesteia și altor colegi câte 500 de lei, cu scopul de a-i promova la examen, sumă de bani care urma a fi remisă în data de 26.07.2017, la domiciliul cadrului didactic.
La data de 26.07.2017, ofițeri de poliție judiciară ai D.G.A. – S.J.A. Prahova și Structura Centrală, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, l-au prins în flagrant pe A.A. în timp ce primea suma de 1000 lei de la doi elevi cu scopul de a-i promova la examenul de corigență susținut în data de 25.07.2017.
În cauză, s-a dispus efectuarea unei percheziții domiciliare în urma căreia au fost identificate sumele de bani remise de martorul denunțător și de ceilalți doi elevi, cât și alte sume de bani, în total ridicându-se 6000 de lei în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, s-a reținut că, în perioada 24-26.07.2017, I.M.E. a pretins și primit de la cinci elevi suma totală de 2000 de lei, promițându-le acestora că-i va ajuta să promoveze examenul de corigență la economie. Din această sumă, I.M.E. a oprit 500 de lei, iar 1500 i-a remis lui A.A. și a primit de la cel din urmă suma de 200 de lei pentru intermedierea activității.
Cei doi inculpați au fost reținuți inițial pentru 24 de ore, iar ulterior s-a luat față de aceștia măsura controlului judiciar.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ “Dosarul” TAROM, episodul 2: Compania de stat îi pontează, concurența beneficiază. Tehnicienii își “iau zborul” în timpul programului
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!