Legea prevede că personalul didactic şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul I didactic, beneficiază de reducerea normei cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Prevederea era reglementată, dar aplicarea ei era condiţionată de încadrarea în bugetul local, motiv pentru care nu toate cadrele didactice menţionate beneficiau de această reducere cu două ore a normei de predare.
„Nu e normal să avem diferenţe între judeţele ţării”, spunea anul trecut, când legea a trecut de Senat, Ecaterina Andronescu, președintele comisiei de învățământ.
Initiatorul propunerii legislative, senatorul ALDE Cristiana Anghel, a subliniat, atunci, că prin această lege se pot crea noi locuri de muncă în învățământ, pentru tineri.
Recent, Guvernul a mărit și salariile personalului nedidactic din educație. Mărirea s-a aplicat începând cu luna februarie și de ea beneficiază 53.000 de persoane din domeniul învățământului.