Adresa pe care Arhiepiscopia Tomisului a trimis-o Inspectoratului Școlar Județean Constanța a fost făcută publică de Asociația Secular-Umanistă din România. Documentul datat cu 20 martie este adresat Danielei Stan, inspectorul școlar pentru religie, relatează Digi24.ro.

Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului susțin că profesorii de religie sunt obligați să participe la un marș care avea loc duminică în Constanța.

„Aveţi obligaţia ca împreună cu toţi profesorii de religie să participaţi la această acţiune, dat fiind protocolul dintre BOR şi MEN., privind dubla subordonare a profesorului de religie. La rândul lor, profesorii de religie au obligaţia să afişeze materialele primite în şcolile în care predau şi să informeze cadrele didactice, elevii şi părinţii acestora (pe cât posibil) despre evenimentul prezentat. Dacă este necesar, în funcţie de lista de prezenţă, Departamentul Cultural Educaţional va elibera ulterior, fiecărui profesor, o adeverinţă care să certifice implicarea în această acţiune”, se arată în documentul Arhiepiscopiei Tomisului.

Profesorii de religie sunt obligați să participe la un marș

Adresa Arhiepiscopiei Tomisului care face referire la obligațiile profesorilor de religie
sursa foto: asur.ro

Profesorii de religie sunt obligați să participe la un marș. Controverse stârnite de Arhiepiscopia Tomisului

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a confirmat că a primit o astfel de adresă. Conducerea instituției susține însă că este vorba doar despre o obligație morală a profesorilor de religie care au primit binecuvântarea Arhiepiscopiei Tomisului ca să predea.

Joe Biden ridică interdicția impusă Ucrainei de a folosi rachete de rază lungă americane pentru a lovi în interiorul Rusiei
Recomandări
Joe Biden ridică interdicția impusă Ucrainei de a folosi rachete de rază lungă americane pentru a lovi în interiorul Rusiei

„I-am anunţat pe colegii mei, le-am spus că este o obligaţie morală, să nu o ia altfel şi cine se va putea duce, cine nu, nu. Este o obligaţie morală, am spus eu colegilor, atâta timp cât profesorii de religie depind de o binecuvântare fără de care nu pot preda, din partea Arhiepisciopiei. Rămâne la latitudinea fiecărui profesor dacă va participa”, a spus inspectorul şcolar de religie Daniela Stan, pentru sursa citată.

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a anunțat că va participa, duminică, la „Marșul pentru viață”, o acțiune civică pentru stoparea avorturilor. Aflată la a șaptea ediție, manifestul civic se va desfășura în Constanța, dar și în alte șase orașe ale județului: Băneasa, Medgidia, Mangalia, Cernavodă, Năvodari şi Hârşova.

În municipiul Constanţa, începând cu ora 13.00, IPS Teodosie se va alătura preoţilor şi credincioşilor, la Catedrala Arhiepiscopală, de unde se va pleca pe următorul traseu: Piaţa Ovidiu – strada Mircea cel Bătrân – Capitol – Spitalul Judeţean – bulevardul Tomis – Capitol – Piaţa Ovidiu.

Organizatorii estimează că în Constanţa peste o mie de persoane vor fi prezente la acest marş.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Știrileprotv.ro
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
FANATIK.RO
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Observatornews.ro
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI