Ramona Mischie, protejată de conducerea liceului
Ramona Mischie, profa de limba română din Târgu Jiu pentru care un fost elev s-a sinucis, toamna trecută, este protejată de conducerea unităţii şcolare, care, pentru a o feri de ochii presei, a interzis accesul străinilor în instituţie.
Ramona Mischie a recunoscut că a avut o relaţie cu unul dintre foştii săi elevi, Alexandru Popovici, de la Colegiul Gheorghe Magheru. Tânărul de 19 ani nu a suportat ideea despărţirii de dascăl şi şi-a pus capăt zilelor, asfixiindu-se cu o pungă, umplută cu gaz de brichetă şi insecticid, pe care şi-a pus-o pe cap şi a legat-o, în jurul gâtului.
După incident, profesoara a intrat în concediu medical, întorcându- se la şcoală abia în semestrul II. De atunci, nimeni nu a mai avut acces în incinta instituţiei, directorul Marius Buzera neputând spune nici măcar dacă dascălul a primit vreo sancţiune. “A fost pedepsită, dar nu mai ştiu exact cum. Avem mai multe cazuri, nu doar ăsta”, a fost declaraţia şefului unităţii de învăţământ.
«Nu cred că vina îi aparţine ei»
Nici şefii Inspectoratului Şcolar nu sunt străini de situaţie. Adjunctul învăţământului gorjean, Gheorghe Mitescu, spune că el chiar a susţinut-o pe tânăra profesoară pentru a reveni la catedră: “Nu cred că vina îi aparţine ei. E posibil să facă şi ea o greşeală, dar nu aş tăia capul unei tinere care ca dascăl este excepţională. Cine se sinucide cred că are o problemă. Mulţi elevi fac pasiuni pentru profesori. Eu am insistat foarte mult să rămână, pentru că ea voia să renunţe la catedră. Probabil că din greşeala asta au învăţat şi ea, şi alţi colegi, profesori”, a afirmat adjunctul de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj. (Irina Stoian)
Predă mate la clasa fostei sale iubite
La 10 ianuarie anul acesta, Lorena Hurdea, de 16 ani, din Brad, Hunedoara, elevă la Colegiul Naţional Avram Iancu, a fost găsită spânzurată. Lângă trupul fetei a fost descoperit un bilet de adio: “Din cauza lui Alin am făcut asta”.
Cel incriminat e Alin Cioară, profesor de matematică la liceul unde învăţa adolescenta. Colegii fetei au susţinut că între aceasta şi profesor exista o idilă.
Dascălul a negat însă că ar fi avut o legătură amoroasă cu Lorena şi a afirmat că nu se consideră vinovat de moartea ei. După cinci săptămâni de concediu medical, Alin Cioară predă matematică, inclusiv la clasa în care studia Lorena. (Edo Mărcuş)
Cadre didactice acuzate de legături homosexuale
Profa lesbi a ieşit basma curată
La jumătatea lunii februarie a acestui an, Georgiana Munteanu, de 19 ani, a făcut o serie de dezvăluiri şocante. Adolescenta din Ţibăneşti, Iaşi, a povestit că în urmă cu trei ani s-a iubit cu profesoara ei de limba română, Dorina Râuleţ, de 48 de ani.
Fosta elevă ne-a arătat cum cadrul didactic se strecura în casa ei, pe unul din geamurile imobilului, şi asta pentru că Georgiana primise interdicţie de la mama ei să se mai întâlnească cu profa. Scandalul sexual nu a avut nici un ecou.
Dorina Râuleţ este în continuare la catedră. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean susţin că nu există probe “care să demonstreze o atitudine necuviincioasă a profesoarei”. (Cătălin Boacnă)
Este suspectată că ar fi hărţuit o elevă
Viorica Iovan, profesoară de chimie la Şcoala Centrală din Capitală, a fost acuzată, în urmă cu cinci ani, de o elevă de clasa a IX-a că o hărţuia sexual.
“Am primit o reclamaţie, iar abia după o lună am fost judecată în consiliul profesoral. Tot atunci am aflat ce acuzaţii mi se aduceau. S-au spus tot felul de enormităţi despre mine… Că i-aş fi povestit Corinei (n.r. – eleva) un vis al meu, cu un băieţel care îşi lipea penisul de pulpa mea sau că aş fi pus-o să-mi pozeze goală. Nişte aberaţii!”, se apără profesoara.
Tot acest scandal sexual s-a “dezumflat” destul de repede. Viorica Iovan a fost expertizată psihiatric şi a fost declarată aptă să predea în continuare. (Mihaela Barbu)
Ele s-au lăsat de meserie
Plătea bărbaţii pentru sex
Învăţătoarea porno care plătea bărbaţii să se culce cu ea a renunţat la post. Libertatea a prezentat, în vara anului trecut, cazul incredibil al Elenei-Violeta Băncilă (26 de ani), cadru didactic în comuna dâmboviţeană Zăvoiu.
Femeia a fost filmată în timpul unor scene fierbinţi, după ce îi dăduse partenerului bani pentru prestaţie. După apariţia cazului în presă, o comisie de la Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa a analizat situaţia. Încolţită de autorităţi, Elena Băncilă a renunţat la slujba de învăţătoare. (Alexandra Ariciu)
S-a «refugiat» la Londra
Profesoara de română Corina Vasile (29 de ani) a devenit “celebră” după ce elevul Bogdan Costache (19 ani) s-a sinucis din dragoste pentru ea, în mai 2007.
Ei aveau o relaţie de un an. După tragedie, ea şi-a pierdut locul de muncă, iar ulterior a plecat din ţară cu soţul ei, Dragoş. Cei doi s-au stabilit în Londra. (Mihaela Barbu)